Mesagerul.ro

Revolta de la Ditrău. Patronii fabricii de pâine s-au răzgândit: Cei doi brutari din Sri Lanka vor face în continuare pâine

 Revolta de la Ditrău. Patronii fabricii de pâine s-au răzgândit: Cei doi brutari din Sri Lanka vor face în continuare pâine

La o zi de la anunțul că îi vor scoate din procesul de producția a pâinii pe cei doi brutari din Sri Lanka, patronii fabricii de pâine din Ditrău par să se răzgândească, în fața criticilor. Kallo Katalin, administratorul brutăriei din Ditrău, a declarat, duminică, pentru Mediafax, că au făcut "oferta" de a-i scoate din producție pe cei doi "pentru liniștea satului", dar că au decis ca aceștia să facă în continuare pâine. Femeia a spus că celor doi brutari din Sri Lanka le este teamă, însă, de furia localnicilor, la fel și angajaților care lucrează cu ei. Administratorul brutăriei din Ditrău, Kallo Katalin a declarat, duminică, pentru Mediafax, că a venit cu o "ofertă”, pentru locuitori, de teamă că va degenera conflictul și bărbații din Sri Lanka vor avea de suferit, însă, după ce a văzut că oamenii nu acceptă, s-a luat decizia ca brutarii să rămână pe post. "Ei o să rămână la noi, suntem foarte mulțumiți de ei. Nu era vorba de a-i duce în altă parte, a fost o neînțelegere. Primarul a spus după scrisoarea noastră că noi vrem să îi ducem în altă parte. Cei doi angajați, deja nu mai sunt angajați, sunt prietenii noștri, rămân la noi, le-am spus că țara întreagă este lângă ei. Noi, pentru liniștea satului, pentru că era un grup de 2.500 de persoane și spuneau că le fac rău, am oferit să îi punem în altă etapă a producției. Ei (localnicii – n.r.) nu au acceptat. Nici noi nu acceptăm să îi trimitem acasă și vor continua să lucreze ca brutari ca și până acum”, a susținut Kallo Katalin. Femeia a spus că celor doi brutari din Sri Lanka le este teamă, însă, de furia localnicilor, la fel și angajaților care lucrează cu ei. "Lor le e frică. Avem angajați care au fost amenințați pentru că lucrează cu ei. Avem încă 90 de persoane care lucrează în Ditrău”, a mai spus Kallo. După ce proprietarii locuințelor din Lăzarea și Ditrău au fost amenințai pentru că îi țin pe cei doi bărbați în casă, pentru cei doi bărbați a fost închiriat un spațiu de cazare în orașul Gheorgheni, a mai spus Kallo Katalin. Sâmbătă, Kallo Katalin anunța că cei doi muncitori din Sri Lanka vor fi mutaţi într-o altă etapă a procesului de producţie a pâinii, acest mesaj fiindu-le transmis și localnicilor la dezbaterea organizată la Casa de Cultură, în care s-au discutat nemulţumirile celor din comună generate de venirea celor doi în sat. Patronii fabricii de pâine din Ditrău, cea mai mare din bazinul Gheorgheni, nu au participat la dezbateri chiar dacă prezenţa lor a fost solicitată insistent de cei prezenţi, dar au t..

copyright © 2024 mesagerul.ro