Mesagerul.ro

Roger Federer și Rafael Nadal, văzuți prin ochii lui Horia Tecău: Talent vs un luptător desăvârșit

 Roger Federer și Rafael Nadal, văzuți prin ochii lui Horia Tecău: Talent vs un luptător desăvârșit

​A văzut multe la viața lui și s-a duelat (fie și doar la dublu) cu tot ce are mai bun tenisul mondial. Cu toate acestea, a rămas impresionat și îi consideră speciali pe doi dintre titanii care fac (încă) legea în sportul alb: Roger Federer și Rafael Nadal. Despre Roger Federer "Federer e idolul meu, e ceva mai aparte când joc împotriva lui. Înainte îți doreai să câștige toate meciurile pe care le joacă, acum vrei să-l învingi. În primul meci, când am jucat cu el la Brisbane, eram așa, un pic uimit, impresionat... wow, joc cu Federer, mă încălzesc cu el, îi returnez serviciul... Făcea niște execuții și îl admiram, apoi mă gândeam: «Stai, că nu trebuie, eu trebuie să-l bat, nu să-l admir». Adică «Schimbă-ți atitudinea și dorește-ți să câștigi punctul acesta, și meciul...». Ca jucător... simți talentul în felul în care se mișcă pe teren. Simți și că nu este foarte calibrat pe jocul de dublu, retururile, spre exemplu, nu sunt foarte precise. Sigur, dacă s-ar antrena special, cum a fost pentru Cupa Davis sau Jocurile Olimpice, atunci le dă, sigur, dar așa... îl mai prinzi. Simți că returul de rever nu e atât de precis și că poți să-l ataci acolo" - Horia Tecău, pentru gsp.ro. Despre Rafael Nadal "A fost ceva incredibil și pentru el (n.r. finala de dublu de la Rio de Janeiro pierdută contra perechii Nadal/Lopez). Am fost surprins, am simțit a..

copyright © 2024 mesagerul.ro