Mesagerul.ro

Romnia cumpără ncă 5 avioane F16 de la Portugalia. Toate avioanele F16 ale Romniei vor fi modernizate și ntreținute n țară

 Romnia cumpără ncă 5 avioane F16 de la Portugalia. Toate avioanele F16 ale Romniei vor fi modernizate și ntreținute n țară

Legea care permite achiziționarea a încă cinci avioane de vânătoare F16 din Portugalia, avioane care vor fi trecute printr-un proces de modernizare de tip Mid-Life Upgrade de către SUA, a fost adoptată miercuri de Parlament. Ulterior, cele cinci aeronave se vor alătura celorlalte 12 avioane F16 aflate deja în dotarea Forțelor Aeriene din România, iar toate vor fi modernizate în țară, cel mai probabil la Aerostar Bacău. Tot acolo vor fi asigurate și operațiunile de mentenanță și reparații capitale în viitor și nu doar pentru avioanele României, ci posibil și pentru alte state din jur care au achiziționat sau vor achiziționa modelul F16. „Ministerul Apărării Naționale salută adoptarea astăzi, 11 decembrie, în Camera Deputaților, a Legii pentru continuarea dezvoltării capabilității operaționale aeriene cuprinse în Etapa de tranziție inițială a Concepției de realizare graduală a capabilității de apărare aeriană în cadrul programului „Avion multirol al Forțelor Aeriene”, transmite MApN. Astfel, Guvernul României va atribui Guvernului Republicii Portugheze contractul de achiziţie a cinci avioane F-16 A din excedent, a unui pachet de bunuri şi servicii care include şi modernizarea la un standard superior a avioanelor F-16 din Forţelor Aeriene Române, inclusiv a celor 12 aflate deja în dotarea acestora. Contractul mai include elemente de suport logistic şi instruirea personalului tehnic ingineresc. „Pentru achiziționarea pachetului de bunuri şi servicii complementare vor fi atribuite Guvernului Statelor Unite ale Americii contracte de tip Letter of Offer and Acceptance - LOA specifice Programului Foreign Military Sales – FMS”, explică MApN. Întreg programul are un cost de circa..

copyright © 2024 mesagerul.ro