Dacă există creaturi care înoată în oceanele îngropate de pe corpuri cerești de la marginea sistemului solar, ele probabil că nu sunt înrudite cu noi, spun oamenii de știință. Unii dintre ei cred că viața s-a mutat de pe o lume pe alta, călătorind pe bucăți de stânci aruncate în spațiu de impactul unei comete sau al unui asteroid. Realitatea ar putea fi alta, spune cu argumente un savant american Există chiar o școală de gândire în jurul ideii că viața care mustește pe Pământ s-a născut de fapt pe Marte, care probabil a găzduit condiții prielnice ei înaintea planetei noastre. Această idee de transport pe roci este cunoscută ca „litopanspermie”, o subcategorie a cunoscutei noțiuni de panspermie, care include răspândirea prin orice mijloace, fie ele naturale sau oferite de o mână inteligentă. Dar care ar fi șansele ca asemenea presupuși pionieri să fi colonizat lumi mult mai îndepărtate - și anume Europa, „luna” lui Jupiter sau Enceladus, satelitul lui Saturn, care adăpostesc oceane uriașe de apă sărată sub carapacele lor de gheață? Geofizicianul Jay Melosh de la Purdue University a abordat problema și a prezentat rezultatele săptămâna trecută într-o expunere la reuniunea de toamnă a American Geophysical Union (AGU). Melosh a utilizat modele computerizate pentru a simula soarta a 100.000 de particule lansate de pe Planeta Roșie de un impact. El a modelat trei viteze diferite de lansare: 1, 3 și 5 km/s. În simulări, un minuscul procentaj din particule a sfârșit pe Enceladus pe parcursul a 4,5 miliarde de ani – doar între 0,0000002% și 0,0000004% din numărul celor ajunse pe Pământ. Numerele au fost cam de 10 ori mai mari pentru Europa; ea a primit între 0,00004 și 0,00007% din cota Pământului. Cunoaștem că în jur de o tonă de roci de pe Marte de mărimea unui pumn sau mai mari cad pe Pământ pe parcursul unui an. Pe această bază, Melosh a calculat că Europa primește anual 0,4 grame de material marțian, iar Enceladus doar 2-4 miligrame. El accentuează că acestea sunt valori medii; „sosirile” de pe Marte sunt aproape sigur foarte puțin frecvente și ale unor roci de mărimi decente, nu un flux continuu de bucăți mici. Iar numerele ar fi similare dacă sursa rocilor ar fi Pământul, nu Marte. Rezultatele ar părea de bun augur pentru răspândirea vieții; în cele din urmă, ar fi necesar un singur impact al unei roci purtătoare de microbi pentru a transforma Europa sau Enceladus din lume locuibilă în una locuită. Dar sunt și alți factori de luat în considerare și ei temperează optimismul. De exemplu, Melosh a aflat că timpul median de tranzit pentru un meteorit de pe Marte care să lovească Enceladus este de 2 miliarde de ani. Microbii sunt rezistenți, dar timpul este cam lung pentru ca ei să suporte condițiile dure din spațiu. Iar simulările au arătat că aceste roci venite de pe Marte ar lovi Enceladus cu viteze între 5 și 31 km/s. Valoarea minimă poate fi convenabilă, dar este greu de imaginat că ceva poate supraviețui unui impact cu viteză spre extrema superioară, spune Melosh..