BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

Șeful DNA, despre dosarul "Tel Drum"/Liviu Dragnea, deschis în 2017: Până la sfârșitul anului, sigur se va da o soluție

 Șeful DNA, despre dosarul Tel Drum/Liviu Dragnea, deschis în 2017: Până la sfârșitul anului, sigur se va da o soluție

Șeful interimar al DNA, Călin Nistor, susține că dosarul "Tel Drum", în care fostul lider PSD Liviu Dragnea este urmărit penal din noiembrie 2017 pentru constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi deturnarea de fonduri europene, va fi soluționat până la sfârșitul acestui an. "Săptămâna trecută, s-a pronunțat Tribunalul Teleorman, a fost respinsă acea cerere de confirmare a redeschiderii urmăririi penale, am discutat cu procurorul de caz și șeful de secție, sper ca într-un termen rezonabil să fie dată soluția în acest dosar", a declarat, la sosirea la Parchetul General, șeful interimar al DNA, citat de Mediafax. Întrebat ce înseamnă termen rezonabil, Călin Nistor a replicat: "Nu știu. Până la sfârșitul anului sigur se va da o soluție. Sper. Sper că va fi soluționat cu o soluție legală". În 30 mai 2019, ministrul de Interne de la acea dată Carmen Dan a fost audiată de procurorii anticorupție în calitate de martor în dosarul Tel Drum. În dosarul "Tel Drum”, procurorii DNA au anunţat în 13 noiembrie 2017 că Liviu Dragnea este urmărit penal pentru constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei în privinţa acordării de contracte. DNA preciza că dosarul s-a constituit în urmă unei sesizări a OLAF. Procurorii spun că, în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman, Liviu Dragnea ar fi înființat în 2001 un grup infracțio..

copyright © 2024 mesagerul.ro