Mesagerul.ro

Semne de întrebare pe marginea rapoartelor MCV pentru România și Bulgaria

 Semne de întrebare pe marginea rapoartelor MCV pentru România și Bulgaria

Unele omisiuni și aprecieri discutabile din raportul pentru România și mai ales dublul standard utilizat în cel pentru Bulgaria afectează credibilitatea acestui instrument de monitorizare aplicat din 2007 celor două țări Recentul Raport de țară MCV, faimosul mecanism de monitorizare pe justiție și stat de drept instituit de Comisia Europeană pentru România și Bulgaria după aderarea acestora la UE, a stîrnit multe pasiuni în spațiul public autohton. Nu doar pentru că este cel mai critic din ultimul deceniu ci și pentru că un raport similar pentru Bulgaria aprecia progresele înregistrate la Sofia și recomanda încetarea monitorizării (pentru care totuși este nevoie de acordul Consiliului European și al Parlamentului European) pentru vecinii noștri de la sudul Dunării. Este un detaliu important care are consecințe concrete, inclusiv în plan economic. De pildă, pot încuraja sau descuraja investițiile. Apoi, cum pînă acum rapoartele MCV au fost folosite, e adevărat de o manieră discutabilă, pentru a respinge includerea noastră în spațiul Schengen, există riscul, cu bună probabilitate, ca să rămînem singura țară din UE cu acest statut de neinvidiat. Pentru că tocmai s-a anunțat că Croația a primit un aviz favorabil din acest punct de vedere iar în urma ultimei recomandări MCV Bulgaria are bune șanse să fie și ea acceptată, dacă este confirmată ridicarea monitorizării. Reacțiile care au urmat la noi, relativ previzibile, s-au situat în general pe poziții extreme. Politicieni din opoziție, multe voci din mass media și societatea civilă, au considerat că raportul ilustrează eșecul guvernării PSD în domeniul justiției și scoate în evidență încercările actualei guvernări de a bloca lupta anti-corupție și de a-și subordona justiția. Sunt evidențiate principalele critici ale CE la adresa României și se constată și faptul că România rămîne izolată în interiorul UE din acest punct de vedere. Unele critici au fost extrem de dure. De pildă, pe site-ul postului de radio Deutsche Welle, într-un articol intitulat „MCV, cleptocrația și prostia” Petre Iancu, după ce acuză „manipularea multimedială, menită să întărească toate prejudecăţile existente despre neam și ţară”, consideră că afirmațiile din raport sunt departe de a fi suprinzătoare pentru toți, cu excepția celor „proști și dezinformați”. Un exemplu este mult incriminata secție specială pentru anchetarea magistraților. „Fie şi puţini, jurnaliştii independenţi din ţară şi străinătate i-au lămurit în repetate rînduri pe români că instituirea SS, a secţiei speciale de investigare a infracţiunilor în justiţie, echivalează cu înfiinţarea unui soi de poliţie politică pentru ţinerea magistraţilor sub control ”, scrie el. Partea cealaltă cultivă o teorie a conspirației și trădării de neam. Mihai Fifor, secretarul general al PSD, acuză într-o postare pe Facebook trădarea celor care au influențat, în opinia sa, textul documentului, „o întreagă pleiadă de indivizi, în frunte cu Monica Macovei, Cristian Preda, Siegfried Mureșan și alți parlamentari PNL și USR, care cer cu ochii injectați să se mențină MCV pentru România”. „Ce nu înteleg acești „români”, care îsi denigreaza țara în afară, e că rapoartele MCV sunt invocate pentru a ține România în afara Spațiului Schengen, împiedicîndu-ne astfel să devenim o rută comerciala între Marea Neagră și vestul Europei. Iar asta înseamnă bani mulți pierduți de țara noastră!”. Problema este că majoritatea acestor reacții, de la cele extreme redate mai sus pînă la cele relativ neutrale care doar trec în revistă principalele acuze din raport, nu fac și o analiză mai detaliată și mai echilibrată a acestuia. În plus, nu am văzut analize comparative ale raportului similar pentru Bulgaria pentru a vedea dacă s-au utilizat unități similare de măsură la redactarea celor două documente care fac o diferențiere atît de netă în defavoarea noastră. Unul dintre motive, dacă dăm la o parte opiniile vădit partizane din zona politică și din mass media, este acela că pentru mulți orice luare de poziție și orice document venit de la Bruxelles au aproape statut de „texte sfinte” așa că e un fel de sacrilegiu să le contrazici sau să le pui în discuție aprecierile. Acest deficit de spirit critic este întreținut și de tot felul de puncte de vedere care etichetează imediat drept „anti-europeană” sau chiar „pro-putinistă”, „pro-Est”, orice poziție de acest tip. Ceea ce inhibă din start adoptarea unor astfel de poziții. În realitate lucrurile sunt mai complicate, Comisia Europeană este departe de a deține monopolul adevărului. Există la nivel european interese diverse, naționale, politice, ale unor grupuri de afaceri sau ale birocrației bruxeleze, există jocuri de culise, agende ideologice. Apoi, pe de altă parte, aceste rapoarte, cum sunt MCV (sau GRECO), sunt redactate în bună măsură pe baza discuțiilor și aprecierilor făcute de o serie de interlocutori. Depinde mult cu cine alegi să te întîlnești, cine ți-i recomandă pe aceștia, care sunt sursele considerate credibile și care nu. La fel, depinde pe cine eviți. De pildă, într-un comunicat comun, trei asociații ale magistraților se plîng că deși în raportul MCV se spune că în elaborarea acestuia s-a avut în vedere “diversitatea opiniilor exprimate de diferiţi interlocutori români” în fapt „Comisia şi-a întemeiat considerentele şi recomandările din cele două rapoarte doar pe opiniile unor asociaţii profesionale care îi validează tezele şi prejudecăţile fără rezerve, ignorând asociaţiile profesionale ale judecătorilor şi procurorilor care aduc critici clare şi întemeiate cu privire la sistemul judiciar din Romania atunci când este cazul” . Asociațiile respective sunt catalogate de o parte a presei drept „pro-putere” însă, pe de o parte, ele nu au susținut în trecut decît unele dintre propunerile de modificări legislative introduse de PSD și ALDE în timp ce pe altele le-au criticat, iar pe de altă parte, indiferent dacă eticheta respectivă este validă sau nu, era firesc ca și punctul lor de vedere să fie măcar meționat. Sau, măcar să se fi discutat și cu ele. Dacă revenim la analiza raportului există o serie întreagă de critici valide. Atunci cînd se vorbește despre lipsa de predictibilitate din sistem sau despre anumite modificări ale Codului Penal sau ale Codului de Procedură Penală pe care cea mai mare parte a corpului magistraților le privesc negativ. Însă, pe de altă parte, problemele serioase legate de funcționarea DNA, precum derapajele grave de la Prahova sau Oradea, eșecurile înregistrate de procurori într-o serie de rechizitorii intens mediatizate dar infirmate de instanțe (cazul ANPR în care, cu o singură excepție, toți inculpații, între care unii au făcut multe zile de arest, au fost achitați) nu sunt în nici un fel menționate. Apoi, chestiunea protocoalelor cu SRI cu structuri din sistemul de justiție, este expediată sumar. Se spune doar că „că în ultimii ani a avut loc o dezbatere privind cooperarea în materie penală dintre SRI și diverse instituții judiciare” și că „modul de funcționare a serviciilor de informații nu ține de competența UE și nu intră în sfera obiectivelor referință ale MCV” . Or, în acest caz ce era în discuție nu era maniera în care operează în general serviciile secrete ci măsura în care acestea ar putea influența procesele judiciare, lucru la fel de condamnabil ca și amestecul politicului în justiție, pe drept cuvînt incriminat. Iar dacă un protocol tehnic, nesecret, între SRI și DNA era de înțeles e greu de explicat de ce trebuiau făcute astfel de protocoale cu Înalta Curte de Justiție sau c..

copyright © 2024 mesagerul.ro