LATEST NEWS

Mesagerul.ro logo

libris.ro
notino.ro
 Senatorul PMP Vasile Lungu a venit cu ambulanța la moțiune:

Senatorul PMP Vasile Lungu a venit cu ambulanța la moțiune: "Au existat voci că aș trăda partidul și am vrut să dovedesc că nu e așa"

Senatorul PMP Vasile Cristian Lungu a fost adus cu ambulanța la Palatul Parlamentului pentru a-ți exprima votul la moțiunea de cenzură depusă de opoziție, el fiind ajutat să se așeze într-un scaun cu rotile. "Au existat voci că aș trăda partidul și am vru
Senatorul PMP Vasile Cristian Lungu a fost adus cu ambulanța la Palatul Parlamentului pentru a-ți exprima votul la moțiunea de cenzură depusă de opoziție, el fiind ajutat să se așeze într-un scaun cu rotile. ”Au existat voci că aș trăda partidul și am vrut să dovedesc că nu e așa”, a spus Lungu înainte de a intra în parlament. ”Am vrut să dovedesc un lucru și de asta sunt azi aici”, a declarat senatorul, refuzând să spună cum va vota: ” votul e secret, cu bile. Lungu a spus că a fost internat la spitalul municipal din Cluj Napoca și că medicii l-au obligat să dea două declarații potrivit cărora este conștient de riscurile la care se expune părăsint unitatea medicală. ”După moţiune mă întorc la Cluj pentru operaţie. Am decalat operaţia cu o zi”, a mai precizat parlamentarul. Președintele Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac, a declarat dimineață că Lungu va fi adus cu ambulanța pentru a vota moțiunea. ”Sunt parlamentarii PMP prezenți, toți vor vota la vedere pentru căderea guvernului. Chiar avem un coleg care era programat să fie operat astăzi, domnul senator Lungu și a solicitat pe proprie răspundere să vină și îl va aduce ambulanța chiar în momentul votului. Înțelegem miza și responsabilitatea care ne revine în acest moment important”, a declarat Tomac înainte de ședința de plen în care va fi dezbătută și votată moțiunea.

copyright © 2019 mesagerul.ro