Mesagerul.ro

Sfânta Aroganță și prietenele ei, în vremea Coronavirusului

 Sfânta Aroganță și prietenele ei, în vremea Coronavirusului

De aproape patru luni de zile majoritatea statelor lumii se confruntă cu o situație pe care, atât autoritățile cât și oamenii obișnuiți, nu o credeau posibilă decât ca pe un scenariu de film. Analizând măsurile prudente sau tardive ale autorităților legate de această criză „Corona“ în toată lumea am ajuns la câteva concluzii. Să le luăm așadar pe rând, dar nu în mod exhaustiv, ele fiind probabil mult mai multe decât în această tentativă de enumerare. Prima dintre aceste caracteristici, este aroganța cu care multe guverne ale unor țări importante(economic) au preîntâmpinat această epidemie/pandemie. Mulți dintre decidenții politici au privit la început cu maximă îngâmfare (Donald Trump, Boris Johnson) sau relaxați (Angela Merkel, Ministrul Sănătății din Germania, ba chiar într-o anumită măsură și Ursula von der Layen), subapreciind inițial atât epidemia în sine, cât și efectele economice ale măsurilor, de așa zisă protecție socială sau economică. Ulterior, au renunțat toți la această atitudine, dar destul de târziu pentru ca situația să mai poată fi controlată, dar și fără a calcula pierderile umane și economice. Această aroganță are drept cauză desigur, superioritatea cu care, mai ales Occidentul, s-a raportat la nimic altceva decât la un pericol iminent, cu potențial ridicat de afectare medicală, cu impact asupra oamenilor, cât și asupra sistemului din sănătate. Occidentul datorează această superioritate, puterii politice și economice pe care o reprezenta și care avea funcția de garanție pentru sistemul capitalist performant, aflat într-o anumită organizare. Alți decidenți politici (Viktor Orban în Ungaria) profită din plin de această pandemie pentru a-și consolida puterea politică. Nici acest personaj politic nu este lipsit de puțină aroganță. Cea de-a doua caracteristică comună în politica majorității statelor este lipsa de transparență și de informare corectă, în timp util a populației, coroborată cu cenzura și îngrădirea dreptului de exprimare(China, Germania, Marea Britanie, Statele Unite). Toate aceste măsuri au fost utilizate la începutul crizei, înainte de introducerea unor interdicții. Aceste măsuri sunt de obicei folosite în societăți ca forme de manipulare, respectiv de control direct, pentru a împiedica reacții extreme ale populației. În plus, guvernele au încercat să câștige timp ca să ascundă lipsa lor de pregătire. Timp a existat, dar nu a luat nimeni în serios recomandările și atenționările din China sau poate au considerat că virusul va fi izolat. Naivitatea cu care Occidentul s-a raportat, în acel timp (ianuarie, februarie) pierdut, la această situație, nu relevă decât lipsa de predictibilitate, de anticipare a celor implicați în procesul decizional al statelor lumii. Această lipsă de informare și de transparență a fost un teren perfect pentru fake news-urile care au circulat în voia lor pe rețelele de socializare și care au creat adevărate schisme în societăți – de exemplu, pe tema izolării sau a non-izolării-, dar au și pus în pericol viețile oamenilor naivi (povestea cu alcoolul ”vindecător”din Iran). În Germania, de exemplu, prin luna februarie, știrile interne și externe, la buletinul principal (ora 20) al postului național de televiziune, durau maxim 3 minute, erau foarte săraci în informație. Presa scrisă nu se ocupa cu acest subiect decât într-o măsură foarte mică(două, trei articole pe zi), exista o conferință de presă zilnică a Directorului Institutului Robert Koch, care era extrem de relaxat la începutul crizei. Existau însă câteva semnale de alarmă din partea unui virusolog, Christian Drosten, singura persoană vocală din întreaga țară pe această temă, atacat de mulți colegi de breaslă cu contraargumente. După luarea măsurilor de restrângere a contactelor sociale, în 16 martie, presa a început să fie mai interesată, atât de studiile din străinătate, de publicarea studiilor cercetătorilor germani, dar mai ales de analizele economice. Multe dintre articolele apărute online în Sueddeutsche Zeitung, Focus sau Der Spiegel sunt mai accesibile, deseori se pot citi fără plata abonamentului datorită generozității trustului de presă. Suplimentar lipsei de transparență, statele nu s-au pus de acord cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății, nici măcar cu privire la soluțiile necesare pentru dezinfectarea orașelor, ce să mai vorbim de aplicarea altor sfaturi ale acestei instituții. În același timp, organizațiile mondiale importante ( UE, WTO, ILO) și-au pus greu în mișcare mecanismele de analiză și de cercetare privind efectele colaterale ale viruslui asupra obiectelor de activitate ale acestor organizații. De asemenea, a lipsit solidaritatea și comunicarea între state-atât la nivel european cât și extra-european. A fost, cu alte cuvinte, o concurență între state, concurență legată de măsurile pentru combaterea virusului, mai ales după principiul ”ne asumăm riscurile”, lipsind aproape total solidaritatea în prevenție, așa cum ar fi trebuit ea să existe, imediat după ce s-au publicat știrile din China despre gravitatea situației. După cum îi cunoaștem pe turiștii chinezi, cu foarte mare siguranță, ei au adus, desigur, fără intenție, virusul în Europa, înainte de confirmările oficiale din ianuarie 2020. La rata de contagiune a virusului a fost suficient ca un singur turist provenit din Wutan, infectat, să strănute în Piața San Marco din Veneția ca minusculul intrus să-și facă simțită prezența pe bătrânul continent. În schimb, statele europene, panicate, nu au reușit să se organizeze pentru a lua decizii împreună. Exportul de medicamente și echipamente medicale sau închiderea granițelor au rămas hotărârile exclusive ale fiecărui stat, anulându-se astfel o parte din tratate. Conceptul de ”piață comună” a dispărut de pe o zi pe alta, la fel ca alte reglementări și principii. A lipsit clar o mână forte la conducerea Comisiei Europene. Pe de altă parte, este absolut de neconceput faptul că doamna Ursula von der Leyen, medic de profesie, nu a pus pe primul loc nici oamenii nici prevenția, deși se știa clar (și doamna trebuia și putea să prevadă acest lucru), faptul că virusul este foarte contagios pe cale respiratorie – cel mai rapid și mai greu de controlat mod de răspândire al unui virus agresiv. Lipsa de răspuns imediat a Uniunii Europene s-a datorat în principal absenței unor reglementări din tratatele cu privire la măsurile comune pentru toate statele europene în astfel de situații. Dar, Uniunea Europeană beneficiază de ”instituția” recomandărilor. Ca orice organizație internațională, Uniunea Europeană poate face aceste recomandări statelor membre. UE nu are nici o scuză pentru faptul că nu a făcut recomandări în timp util, măcar din perspectiva drepturilor și libertăților fundamentale, căci dreptul la viață al cetățenilor săi este un drept fundamental, absolut, care are întâietate în fața economiei-cel puțin în teorie. Un alt motiv pentru lipsa de reacție promptă a UE a fost neaprecierea corectă a necesităților medicale (deși se putea face lesne un plan) la nivelul fiecărui stat. Desigur, nu există o reglementare legislativă de competență pentru UE în acest domeniu, dar o puteau realiza folosindu-se de conceptul pieței comune. Trebuie, de asemenea, menționată și lipsa de coeziune de la nivelul UE, reticența statelor membre de a acționa unitar în astfel de situații care nu mai au legătură cu economia, cu politica, cu Brexit, nici măcar cu statul de drept. Discuțiile contradictorii la nivelul statelor europene in această situație dificilă ridică mari semne de întrebare privind viitorul unei Uniuni Europene stabile, puternice, eficiente, iar acest lucru nu folosește nimănui, cu excepția dușmanilor ei. Altă caracteristică comună a procesului de decizie al statelor este aceea că guvernele și autoritățile nu au primit/cerut/ascultat sfaturi de la epidemiologi și specialiști în pandemii în timp util. Bunăoară, Președintele Germaniei(este adevărat că are o funcție aproape decorativă în stat, însă este totuși reprezentantul acestui popor), abia în jurul datei de 12 martie, a cerut să-i fie explicată situația concretă legată de acest virus, în vreme ce alte autorități executive au luat în brațe, cu mare nonșalanță, ideea, potrivit căreia Covid-19 este o gripă sau o răceală, ca orice alta sezonieră, care afectează doar procente minime din cadrul populației. În Germania, de exemplu, însuși Institutul Robert Koch, apreciat cândva pentru competențele sale științifice, a calculat complet greșit multe elemente legate de această epidemie, informațiile pentru public, venite pe calea acestui institut, au fost și continuă să fie inexacte, reformulate complet la intervale scurte de timp, în vreme ce atenționările unor virusologi pesimiști la început, au început să fie apreciate, la două luni de la tragerea semnalului de alarmă de către aceștia . Nu cred că s-a așteptat cineva la aproape 12 % procente decese în rândul celor infectați în Italia, acolo unde chiar exista un sistem medical performant, dar este adevărat, unde era o poluare a mediului la cote foarte ridicate(deci un risc ridicat al îmbolnăvirilor la nivelul căilor respiratorii). Există totuși un progres legat de faptul că autoritățile au dezvoltat o schemă de tratament aplicabilă la nivelul unor țări, fiecare testând tratamente, în marea lor majoritate exclusiv simptomatice și iată că, la nici o lună de la declararea pandemiei de către OMS, vin primele informații legate de vaccinurile de..

copyright © 2024 mesagerul.ro