Mesagerul.ro

​Sfânta Parascheva, Pelerinaj și Sărbătoare mâine, pe 14 octombrie. Cui i-e frică de Sfânta Parascheva?

 ​Sfânta Parascheva, Pelerinaj și Sărbătoare mâine, pe 14 octombrie. Cui i-e frică de Sfânta Parascheva?

Zilele astea sunt ale Sfintei. Luni 14 octombrie este marea ei slujbă de pomenire la Iași. Sunt zile în care exersăm două tipuri de orbire: ignoranța atee, cinică și fanatismul religios, devotat. Două tipuri de orbire, egale în drepturile lor, nu? Dreptul de a crede sau nu în Dumnezeu. Dreptul de a-l face pe Celălalt cinic sau fățarnic. La Iași sunt pelerinii, zeci de mii, cu ore de așteptare în căutarea miracolului. Pe rețelele de socializare stă spectacolul crud: înjurătură, teroare. Doar că între dependența de Parascheva și binging-ul pe Netflix nu-i mare diferență. Să explic. Încerc să înțeleg ce-i cu pelerinajul de la Sfânta Parascheva. Și-ncerc să caut o comparație, o “ușă” care să se deschidă spre înțelegerea acestei nevoi omenești de a avea stăpân. Am fost, ca jurnalist, de vreo două ori la fața locului. Am fost între două trenuri, am vânat pitorescul. N-am făcut decât să întăresc corul celor care înjurau. Mi-am scris reportajele și pace bună. Acum vreo patru ani și ceva am citit cercetarea lui Mirel Bănică, “Nevoia de miracol”. Și cartea asta, făcută cu prețul a zeci-sute de ore de stat în pelerinaje, mi-a deschis mintea către infinita sensibilitate a pelerinului. Revin: există vreo “ușă” care să se deschidă spre înțelegerea acestei nevoi de a avea un Dumnezeu? Sfânta Parascheva nu este sigur că-i Sfânta Parascheva Conform doxologia.ro (DĂ CLICK) legenda Paraschevei spune că un trup a fost găsit îngropat aproape de mare. Nu se știa al cui este, dar tot ceea ce se știa era că trupul acesta era intact conservat și plin de miresmele pe care numai Domnul le adoră. Acum, realitatea istorică spune că moaștele Sfintei au ajuns la Iași aduse/comersate de domnitorul Vasile Lupu. Acum peste 300 de ani comerțul cu moaște era în floare. Inițial, trupul conservat al Paraschevei a fost așezat în ctitoria Biserica Trei Ierarhi, dar incendiul din 1888 a mistuit lăcașul de cult. Moaștele rămase intacte au ajuns la Catedrala Mitropolitană. Să observăm în această poveste întemeietoare marile necunoscute, adorarea unei Parascheva care nu este sigur că e ea și mitologia păstrării corpului intact, indiferent de trecerea anilor și intemperiilor. Deci, să vorbim de acel “crede și nu cerceta”. Și să credem că sunt semeni de-ai noștri, părinți, bunici, care cred și nu pun la îndoială, n-au nevoie să cerceteze. Bineînțeles, nu-s toți idioți, cretini, proști, constipați. Oare știm noi cei care punem etichete ce-i cu pelerinajul? De ce atâta drum? În primul rând, drumul și așteptarea în noapte, în frig, în picioare. Imposibil să nu te impresioneze. Starea aceea de a fi împreună: timp îndelung, caznă fizică, rezistență, ești față-n față cu suferința ta, împărtășești “viața” cu Ceilalți, cu ai tăi și necunoscuții, sentimentul unei protecții “plouă, nu-mi pasă”, “mi-e frig, rezist”, “nu răcesc eu, Sfinta mă are în puterile ei”. Rugăciunea, aerul plin de tămâie și incantații. Sentimentul de sărbătoare. Tarabele pline. Sarmale și alte mâncăruri, ceaiuri pentru a rezista. Apoi, întâlnirea propriu zisă cu Sfânta. Graba, euforia, "îmbulzeala" din fața raclei. Jandarmii. Momentul de grație divină. Atingerea Sfintei cumva. Deget, cot, batistă, prosop, maieu și alinarea suferinței, punerea acestui obiect pe locul vătămat sau ducerea lui persoanei în suferință. Sau acatist dat spre iertarea păcatelor ș-o viață mai bună. Închinăciunea și căderea în genunchi. Oameni din 2019 refac scenariu de ev mediu, nu? Un motiv este cel economic, dar nu este o justificare suficientă Să privim cine “pupă Moaștele”. Nu-s toți defavorizați, săraci. Dar sunt și bunici și părinți de-ai noștri care trăiesc în șantajul salariilor și pensiilor majorate la București. Ori salariile și pensiile astea dau nesiguranță. Sunt singurele forme de subzistență în zone economice ale României rămasă aproape de evul mediu. Dar acolo la Moaște nu se închină doar “moșii” patriei. Acolo sunt tineri, da tineri care, unii, n-au treabă cu banii. Cred sau i-a lovit vreo năpastă sau așa au prins din familie. Portretul nu e complet fără a vedea tinerii defavorizați, care nu-și văd viitorul altfel decât plecând din țară. Sunt ti..

copyright © 2024 mesagerul.ro