Mesagerul.ro

Sfinţii Mihail şi Gavriil, sărbătoriţi astăzi / Obiceiuri şi tradiţii

 Sfinţii Mihail şi Gavriil, sărbătoriţi astăzi / Obiceiuri şi tradiţii

Creștinii ortodocși îi sărbătoresc vineri pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, consideraţi patronii spirituali ai Jandarmeriei şi celebraţi împreună cu toţi îngerii şi arhanghelii. Numele complet al sărbătorii este Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril. Cuvântul "arhanghel" înseamnă "mai mare peste îngeri" sau "cel dintâi dintre îngeri", iar Sfinţii Arhangheli sunt în număr de şapte - Mihail, Gavriil, Rafail, Salatiil, Uriil, Gudiil şi Varahil, menţionaţi în Cartea Apocalipsei ca fiind cele şapte duhuri care stau în faţa Tronului lui Dumnezeu. Mihail şi Gavriil sunt cei mai cunoscuţi dintre arhangheli, despre care se spune că luptă în oastea cerească pentru respectarea poruncilor lui Dumnezeu. Asemenea lor, dar pe Pământ, jandarmii, cei ocrotiţi de Mihail şi Gavriil, asigură respectarea legilor oamenilor. Ziua de 8 noiembrie a început să fie celebrată în Biserică, drept sărbătoare a îngerilor, în secolul V şi s-a răspândit repede în tot Răsăritul creştin. Despre îngeri, Biserica spune că sunt duhuri slujitoare, credincioase lui Dumnezeu şi trimise de acesta să fie prieteni şi ocrotitori ai oamenilor. Se spune că, la început, toţi îngerii au fost buni şi înţelepţi. După încercarea la care i-a supus Dumnezeu, înainte de Facerea Lumii, o parte dintre ei, cei conduşi de Lucifer, s-au răzvrătit. Atunci, spune Scriptura, a fost mare război în cer. Mihail şi îngerii cei buni au învins, iar cei răi au fost aruncaţi din cer, devenind demoni. Peste soborul îngerilor buni, Dumnezeu l-a rânduit drept conducător pe Arhanghelul Mihail. Sfântul Arhanghel Mihai înseamnă, în ebraică, "Cine este ca Dumnezeu?". Asta după ce Mihail a spus: "Să luăm aminte, noi, care suntem făpturi, ce a pătimit Lucifer, cel care era cu noi: cel ce era lumina, acum întuneric s-a făcut. Cine este ca Dumnezeu?". Aşa s-a întocmit soborul - adunarea şi unirea tuturor îngerilor. Pe seama sa se pune şi călauzirea lui Lot şi a familiei acestuia la ieşirea din Sodoma, precum şi protecţia specială a poporului lui Israel. Tot Mihail îi scoate din cuptor pe cei trei tineri din Babilon, îl sprijină în luptă pe Ghedeon, îl mustră pe vrăjitorul Valaam şi îl eliberează din închisoare pe Sfantul Apostol Petru. Sfântul Arhanghel Gavriil înseamnă, în limba ebraică, "bărbat-Dumnezeu". Numele său conţine concentrat vestea ..

copyright © 2024 mesagerul.ro