Mesagerul.ro

Simona Halep a anunțat cât timp vrea să mai joace tenis - Care sunt obiectivele numărului 11 WTA

 Simona Halep a anunțat cât timp vrea să mai joace tenis - Care sunt obiectivele numărului 11 WTA

Proaspăt căsătorită, Simona Halep a declarat, vineri seara, că vrea să mai joace încă 2-3 ani deoarece consideră că poate evolua încă la nivel înalt, ea precizând că şi-ar dori să ajungă din nou în Top 10 WTA, informează Agerpres. "Mai vreau să joc doi-trei ani... trei ani cu puţin noroc. Să vedem cum o să fiu cu accidentările, îmi doresc tare mult să mai ajung în top 10, nu ştiu dacă se va mai întâmpla. Fac ce pot, de acum încolo ceea ce va veni este un bonus. Îmi place mult tenisul şi cred că pot să mai joc la nivel înalt. Anul viitor va fi un program încărcat, dar voi fi sută la sută pentru tenis. Anul acesta a fost greu din cauza accidentărilor, dar sper că anul viitor o să fiu sănătoasă şi o să joc tot ce îmi propun", a afirmat Halep. Numărul 11 mondial a spus că are emoţii gândindu-se la turneul Transylvania Open acolo unde va juca din nou în faţa fanilor români. "Am emoţii să joc din nou în faţa fanilor români la Cluj, mă tot gândesc la acest turneu. Totodată îmi va face bine pentru că acolo voi avea o susţinere foarte bună, iar eu sunt pe un fond de încredere nu foarte ridicat după acea accidentare. Dar cu meciuri mai multe eu sper să îmi revin la nivelul la care am fost. Am ales să joc la Indian Wells pentru că este 'mandatory', încă sunt acolo pe tablou, la Moscova pentru că am câştigat acolo şi am avut un sentiment plăcut să joc acolo tot timpul, iar la Cluj (n.r. - Transylvania Open) am ales să joc pentru că îmi place Clujul. E un turneu la noi în ţară, sunt oameni frumoşi care mereu mă aşteaptă cu plăcere şi mă fac să mă simt bine", a explicat ea. "US Open m-a ajutat foarte mult să îmi revină încrederea şi plăcerea de a fi pe teren. Pentru că în vară pe teren a fost un chin din cauza durerilor şi a tot ce s-a întâmplat. Nu credeam că voi fi aptă să joc atâtea meciuri la US Open. Dar acele meciuri mi-au dat un 'boost' foarte important şi sunt bucuroasă că pot face faţă la acel nivel, chiar dacă am luat câteva luni de pauză", a adăugat ea. Halep a precizat că Emma Răducanu, jucătoarea britanică al cărei tată este român, a reuşit un lucru extraordinar la US Open. "Am o părere extraordinară despre Emma Răducanu, ce a făcut ea este extraordinar, o felicit din suflet. A arătat la US Open un echilibru emoţional deosebit şi un joc de tenis foarte, foarte bun. După Wimbledon am felicitat-o pe Emma şi ea mi-a trimis pe Instagram o poză cu noi pe care am postat imediat pentru că mi-a plăcut foarte mult. M-am bucurat să văd că a păstrat această poză şi m..

copyright © 2024 mesagerul.ro