Criza sanitară reprezintă un exercițiu drastic de evaluare a maturității organizațiilor multilaterale europene. Timp de aproape șapte decenii, Alianța Nord-Atlantică (NATO) și Uniunea Europeană (UE) au emanat superioritate și excelență în coordonarea inter-statală și prozelitism în forjarea unității, esențiale pentru lărgirea spațiului lor de influență. Revendicând superioritate organizațională de-a lungul anilor, atât NATO, cât și UE au sporit, involuntar, costurile de imagine pentru fiecare episod de ineficiență. Aceste precondiții au facilitat o predispunere a publicului pentru decepție față de reacții tardive, insuficiente sau dezorganizate din partea organizațiilor respective. Refacerea imaginii lor este eclipsată de urgența restabilirii unei normalități sanitare, social-economice și de securitate publică elementare. Dar acest aspect a nimerit în vizorul adversarilor geopolitici estici, care examinează impactul pandemiei atât asupra rezistenței, cât și a legitimității organizațiilor occidentale. Există semnale clare că criza sanitară aduce cu sine provocări serioase nu doar pentru funcționarea economiei, dar și pentru rezistența ulterioară a democrațiilor de tip occidental. Necesitățile generate de criza sanitară au evidențiat că statele membre UE pot apela cu ușurință la resursele derivate din apartenența la NATO. Sub umbrela Alianței există mecanisme de răspuns civil mai diverse, operaționale și respectiv mai eficace, decât instrumentele posedate în prezent de UE. Atât pârghiile instituționale ale NATO, cât și asigurarea platformei pentru cooperarea inter-statală, a permis emanciparea unei solidarități euro-atlantice semnificative. “Solidaritatea în acțiune”, după cum o denumește purtătorul de cuvânt al NATO, Oana Lungescu, a fost observată în multiple ipostaze, dar în lipsa unei mediatizări cuprinzătoare. Alianța are relevanță minimă în acordarea asistenței medicale, deși dispune de medici militari. Dar aceasta are capabilități de transportare, proceduri rapide de achiziție și coordonare a eforturilor statale mai avansate decât cele aflate în posesia UE. “NATO poate salva vieți” pe timp de pandemie, a remarcat șeful diplomației germane Heiko Maas, care vede în implicarea NATO posibilitatea de a “menține ineficiența la minim” (3 aprilie 2020). Deficiențele decizionale sau limitările instituționale din interiorul UE și NATO sunt studiate cu atenție de Rusia. Aceasta utilizează situația existentă pentru a vedea cum o criză majoră poate impacta viabilitatea proiectelor integraționiste de tip occidental. Un asemenea interes a fost confirmat de către ministrul rus de externe Sergey Lavrov, care a dat de înțeles că pandemia permite o înțelegere mai bună a modului cum “gândesc, în particular, europenii despre UE și NATO”. “Diplomația sanitară” a Rusiei (descrisă în această analiză) desfășurată în Italia elucidează slăbiciunile temporare ale UE, dar, la fel de mult, vizează imaginea NATO. Chiar dacă instrumentele NATO de reacție civilă sunt considerate performante, intervenția rusească în Italia ține să înfățișeze o realitate opusă. Autoritatea Alianței este afectată, deoarece reziliența unui stat membru este atât de fragilă că ajutorul rusesc, indiferent de utilitatea sa reală, a devenit indispensabil. Prins într-o situație dilematică, Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a justificat deciziile Italiei apelând la dreptul “națiunilor de a decide”, lăsând sub tăcere avertismentele legate de substratul de spionaj al ajutorului transmis de Kremlin. Paradoxal, dar în timp ce partea italiană laudă Rusia, sunt publicate dovezi despre războiul informațional rusesc purtat împotriva NATO (NATO, Aprilie 2020). Concomitent, Jens Stoltenberg condamnă ferm agresiunea Rusiei în estul Ucrainei și îi cere explicit să “oprească luptele” (NATO, 2 Aprilie 2020). NATO sau UE – cine are mecanism de solidaritate mai eficient? Teoretic, abundența solidarității intra-europene reflectă proporțional puterea identității europene. Potrivit lui Monika Bauhr și Nicholas Charron, “sprijinul cetățenilor pentru redistribuirea [resurselor] în interiorul UE depinde de nivelul de identificare cu Europa”. Cu toate acestea, chiar și în lipsa unui suport identitar comparabil cu cel conferit de cetățenia UE (Tratatul de Funcționare a UE, Art. 20), NATO a stimulat statele membre la acțiuni de solidaritate, deasupra capacităților de mobilizare existente ale UE. De asemenea, ajunsă la o medie de 53% în 16 din 28 de țări membre, popularitatea NATO este sub cea acordată de UE (PewResearch, 2019). Conform Eurobarometrului din primăvăra lui 2019, încrederea în UE a atins un rezultat maxim din 1983 încoace – 68% din public vede beneficii în apartenența la Uniune. Aceste linii de comparație arată că, de fapt, altceva decât identitatea geopolitică sau popularitatea organizațională au declanșat o solidaritate tangibilă în interiorul Alianței Nord-Atlantice, slab sesizabile pe linia UE. Deși UE a lansat măsuri financiare robuste, încă nepuse în practică, ca răspuns la efectele devastatoare ale pandemiei, sunt necesare măsuri politice pentru a restabili încrederea în “mecanismul european de solidaritate”. După cum s-a explicat anterior (în analiza IPN din 24 Martie 2020), solidaritatea europeană, la mod practic, rezidă în disponibilitatea statelor membre de a oferi ajutor reciproc. Deocamdată, instituțiile europene nu dispun de competențe exclusive pentru activa de sine stătător și umple cu conținut substanțial “mecanismul de solidaritate”. Niciodată asistența europeană inter-statală nu a eșuat în asemenea proporții, deoarece ajutorul viza regiuni limitate fie state individuale, inclusiv în exterior. Este o situație inedită când un șoc se răspândește deodată pe tot spațiul european. Răspândirea simultană a virusului la scară europeană a paralizat aplicarea bunelor practici de solidaritate. Afirmațiile Președintelui Consiliului UE Charles Michel - “cum este posibil să arătăm mai multă unitate, […]mai multă solidaritate […]?”– (15 aprilie 2020) – denotă o incertitudine presantă vizavi de idealurile esențiale ale UE, necompromise anterior atât de profund. Doar sporirea coordonării și agrearea unor concesii între Nordul și Sudul Europei pot rezulta într-o solidaritatea europeană exemplară, altfel spus, efectivă, împotriva pandemiei și ulterior acesteia. Cât privește solidaritatea impulsionată de ..