Mesagerul.ro

Spunem la revedere "timpurilor trecute" și salutăm "lumea oportunităților"/ Cum va contribui următoarea generație la renașterea Europei

 Spunem la revedere timpurilor trecute și salutăm lumea oportunităților/ Cum va contribui următoarea generație la renașterea Europei

Când am preluat conducerea operaţiunilor P&G din Europa, mi s-a spus de multe ori aceeași propoziție negativă: "Europa este o regiune complexă…" Pentru P&G, complexitatea era din punct de vedere al pieţelor, limbilor vorbite, sistemelor juridice, operaţiunilor comerciale, culturilor, comercianţilor, şi aşa mai departe. Al doilea lucru pe care l-am observat a fost dificultatea de a-i aduce pe oameni împreună, din cauza diferenţelor dintre vechea şi tânăra generaţie. De atunci, mi-am stabilit obiectivul de a reînnoi încrederea în P&G Europa prin colaborarea trans-generaţională. Prin intermediul acestui articol, le propun liderilor să schimbe povestea şi să contribuie la conturarea unui nou deceniu de optimism, declanşând astfel, o a doua renaştere a Europei. EUROPA ESTE FRUMOASĂ Pentru mine, Europa este o regiune vastă şi frumoasă. Un continent cu 750 de milioane de locuitori, tărâm plin de istorie şi cultură, un loc unde s-a dezvoltat umanitatea, unde a fost inventată democraţia, au apărut afacerile moderne şi care găzduieşte mai mult de jumătate din patrimoniul mondial UNESCO. Europa este bogată şi îi poate oferi unui om tot ceea ce şi-ar putea dori. Cu toate acestea, Europa, ca regiune, este percepută adesea ca fiind complexă. Eu nu o văd aşa. În calitate de lider de business european, mi-am propus permanent să schimb mentalitatea oamenilor din compania mea – să dezvolt un business mai puternic, condus de cetăţeni mândri şi încrezători. Acum, vă invit pe toţi, să schimbăm povestea pentru întreaga Europă. PROSPERITATEA EUROPEI - AMENINŢATĂ DE CONFUZIE Când citeşti ştirile despre Europa, observi că cele mai multe sunt negative. Discuţii aprinse despre o societate îmbătrânită, dinamici în scădere, comunităţi care se ceartă cu privire la egalitate, sustenabilitate, migraţie, identitate, Brexit - toate acestea fac să pară că Europa este un jucător slab. Apogeul este divizarea generaţiilor, în care tinerii şi cei în vârstă au pierdut aparent legătura unii cu alţii. Eu contrazic ferm această idee. Văd întotdeauna „partea plină a paharului”. Europa contează - mai mult decât cred oamenii. În ceea ce priveşte PIB-ul, economia europeană este a doua cea mai mare din lume (18,7 trilioane de dolari în 2018), fiind semnificativ mai mare decât cea a Chinei (13,6 trilioane de dolari în 2018), ajungând din urmă Statele Unite ale Americii (20,5 trilioane de dolari în 2018). În 2019, pentru prima dată în istorie, UE a fost mai inovatoare decât SUA. Recunoscând faptul că SUA şi China sunt lideri în cercetarea inteligenţei artificiale (IA), Europa a investit 1,5 miliarde de euro până în 2020 pentru a obţine o poziţie de lider în acest domeniu. Europenii privesc în mod pozitiv Europa: în 2018, 60% dintre cetăţeni au considerat că aderarea la UE este un lucru bun. Acesta este cel mai mare scor înregistrat vreodată, din 1983. Nu spun că nu există şi provocări. Dar cele mai multe pot fi rezolvate printr-un parteneriat consolidat. Ceea ce trebuie să schimbe este povestea: de la „Europa complexă, dar veche” la "Europa frumoasă şi vibrantă". EUROPA - FIUL RĂTĂCITOR CERE LEADERSHIP ŞI PARTENERIAT La sediul nostru P&G din Geneva vedem o colaborare productivă între persoane din peste 60 de naţiuni, cu vârste cuprinse între 16 şi 66 de ani şi nu numai – în mare parte fără divergenţe...

copyright © 2024 mesagerul.ro