Mesagerul.ro

​Staţiune din Vâlcea, izolată de viscol. Zeci de turişti au fost întorşi din drum de salvamontişti

 ​Staţiune din Vâlcea, izolată de viscol. Zeci de turişti au fost întorşi din drum de salvamontişti

Zeci de turişti care intenționau să ajungă în staţiunea Vârful lui Roman, din judeţul Vâlcea, au fost întorşi din drum de salvamontişti, transmite Mediafax. În zonă a nins viscolit, iar drumul de acces către stațiune este plin de zăpadă. 24 de turişti, printre care şi copii, au încercat să ajungă, vineri seara, în staţiunea Vârful lui Roman din judeţul Vâlcea. Pentru că ningea viscolit, iar în unele zone zăpada depăşeşte 50 de centimetri, salvamontiştii din Vâlcea i-au convins pe turişti să se întoarcă din drum. Potrivit Salvamont Vâlcea, pe drumul de acces către staţiune nu a intervenit niciun utilaj de deszăpezire. „La Vârful lui Roman, aseară (vineri seara-n.r.), 9 maşini care voiau să urce la una dintre pensiuni, au trebuit să întoarcă. Iniţial, au încercat să urce. Le-am solicitat să întoarcă şi până la urmă, cu un pic de discuţii aşa... ştiţi cum e, că unii vor să ajungă la pensiune, oamenii plătiseră cazări... Până la urmă au înţeles şi oamenii au făcut cale-ntoarsă. (...) Zăpada era mare şi ningea viscolit. Stratul de zăpadă este, după 1.800 metri altitudine, între 50 și 80 centimetri. E zăpadă ninsă, dar există zone unde a fost viscolită şi unde sunt troiene care depăşesc un metru. (...) Drumul nu e <desfăcut>. ..

copyright © 2024 mesagerul.ro