Mesagerul.ro

Statul, tot mai preocupat de protecția imobilelor din categoria monumente istorice

 Statul, tot mai preocupat de protecția imobilelor din categoria monumente istorice

Protejarea, reabilitarea și punerea în valoare a bunurilor imobile clasificate drept monumente istorice beneficiază de o atenție sporită din partea legiuitorului român și de o preocupare constantă a acestuia, date fiind modificările legislative din ultimii ani. Cel mai recent exemplu este reprezentat de clarificările aduse în privința dreptului de preempțiune în cazul vânzării unor astfel de imobile. Ordinul ministrului culturii nr. 3143/2019 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor art. 4 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice a fost publicat în Monitorul Oficial al României din 12 decembrie 2019 și aduce clarificări cu privire la modul în care se exercită dreptul de preempțiune în astfel de cazuri. Condițiile exercitării dreptului de preempțiune al statului Legea nr. 422/2001 prevede, la art. 4, că „monumentele istorice aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat pot fi vândute numai în condițiile exercitării dreptului de preempțiune al statului român, prin Ministerul Culturii și Cultelor, pentru monumentele istorice clasate în grupa A, sau prin serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor, pentru monumentele istorice clasate în grupa B, ori al unităților administrativ-teritoriale, după caz, potrivit prezentei legi, sub sancțiunea nulității absolute a vânzării”. Prevederea menționată prezintă interes atât pentru protejarea monumentelor istorice, cât și pentru circuitul civil al bunurilor incluse în această categorie, deținute de persoane fizice sau juridice de drept privat. O mențiune importantă este aceea că Legea 422/2001 nu tratează diferit dreptul de preempțiune al statului în funcție de tipul vânzării, interpretarea majoritară și jurisprudența instanțelor din România fiind în sensul aplicării dreptului de preempțiune inclusiv în cazul vânzării prin executare silită a bunurilor monumente istorice, în conformitate cu Codul Civil. Revenind la Ordinul 3143, printre cele mai importante prevederi ale acestuia se numără detalierea (i) procedurii de negociere a prețului de vânzare între proprietarul imobilului monument istoric și comisia de negociere desemnată de către ministrul culturii, precum și (ii) a pașilor de desfășurare a procedurii de exercitare a dreptului de preempțiune. În plus, ordinul detaliază suplimentar termenele în care trebuie furnizată documentația și reglementează modele suplimentare de documente ce vor fi utilizate în procedură (referat de oportunitate, notificare neexercitare drept preempțiune), oferind astfel o garanție suplimentară privind uniformizarea modului de exercitare a dreptului de preempțiune de către instituțiile abilitate. Posibilitatea de negociere a prețului de vânzare trebuie analizată prin raportare la regimul juridic general aplicabil dreptului de preempțiune, în reglementarea Codului Civil, care presupune că preferința la cumpărare se exercită la preț egal. În acest sens, potrivit unor soluții jurisprudențiale, decizia autorității competente de a-și exercita dreptul de preempțiune nu are ca și consecință directă încheierea în mod automat a contractului de vânzare cu privire la monumentul istoric. În acest context, posibilitatea de negociere a prețului poate întârzia în mod nejustificat vânzarea bunului și poate duce chiar la blocarea tranzacției din cauza neînțelegerilor cu privire la preț. Din acest considerent, trebuie subliniat că existența unui drept de preempțiune presupune doar o preferință la cumpărare, fără a echivala cu o obligație a proprietarului de a încheia vânzarea. Acesta nu poate fi obligat să vândă la un preț inferior celui primit de la un..

copyright © 2024 mesagerul.ro