Mesagerul.ro

 Suedia nu a închis şcolile şi restaurantele / Explicațiile unei doctorițe românce de acolo

Suedia nu a închis şcolile şi restaurantele / Explicațiile unei doctorițe românce de acolo

Valentina Moldovan e medic şi directorul unui dispensar din sud-estul Suediei. Ţara a înregistrat primul caz de coronavirus pe 30 ianuarie, însă nici acum, la două luni distanţă, nu a instituit măsuri dure. Școlile și restaurantele au rămas deschise, iar
Valentina Moldovan e medic şi directorul unui dispensar din sud-estul Suediei. Ţara a înregistrat primul caz de coronavirus pe 30 ianuarie, însă nici acum, la două luni distanţă, nu a instituit măsuri dure. Școlile și restaurantele au rămas deschise, iar testarea masivă nu există, notează Mediafax. „Foarte multe restricţii sunt, dar în continuare şcolile primare şi grădiniţele sunt deschise. Barurile şi restaurantele sunt deschise. Câteva recomandări sunt – fiecare să fie atent să nu fie foarte aproape de alţi consumatori în restaurant, să nu stea la bar, dar pot fi serviţi la masă, de exemplu”, a spus Valentina Moldovan. Distanţarea socială e recomandată în această perioadă şi în Suedia, dar evenimentele cu mai puţin de 50 de oameni sunt în continuare permise. În plus, până de curând, limita a fost de 500 de participanţi. „Am redus la maxim controalele planificate, pacienţii înţeleg. Strategia majoră a Suediei, aşa cum o înţeleg eu, ca cetăţean şi medic, este răspunderea fiecărui cetăţean şi încrederea în autorităţi. (...) Economia Suedie e bineînţeles afectată, ca restul lumii. Sunt multe măsuri pe care guvernul le ia, dar, din nou, răspunderea fiecăruia – stăm acasă dacă suntem răciţi, nu avem contacte aproape, sociale, îi protejăm pe cei cu risc, pe cei în vârstă şi în primul rând, avem încredere în autorităţi”, explică medicul de familie. Autorităţi care au decis să nu aplice o politică de testare intensivă. „Nu există testare în masă, în Suedia, testăm doar pacienţii care necesită îngrjiri spitaliceşti şi pacienţii în vârstă, care locuiesc în căminele de bătrâni şi personalul care lucrează în căminele de bătrâni. În rest, toţi pacienţii care nu necesită îngrijiri spitaliceşti primesc recomandarea de a sta în casă şi urmărim îndeaproape evoluţia lor. (...) Am redus mult, cum am spus, consultaţiile planificate şi folosim în cea mai mare măsură consultaţia la telefon şi consultaţia video”, a adăugat sursa citată. Suedia are, până acum, 3.700 de cazuri de COVID-19 şi 110 morţi din cauza virusului. Experţii se aşteaptă ca vârful epidemiei să fie atins la finalul acestei săptămâni.

copyright © 2020 mesagerul.ro