Mesagerul.ro

Surse: Spitalul Floreasca amendat cu 260.000 de lei pentru cazul pacientei care a luat foc pe masa de operație / Chirurgul Mircea Beuran, demis din funcția de șef de secție

 Surse: Spitalul Floreasca amendat cu 260.000 de lei pentru cazul pacientei care a luat foc pe masa de operație / Chirurgul Mircea Beuran, demis din funcția de șef de secție

​Spitalul de urgență Floreasca a fost amendat de Inspecția Sanitară de Stat cu 260.000 de lei pentru cazul pacientei care a luat foc pe masa de operație, iar chirurgul Mircea Beuran, coordonatorul intervenției, va fi demis din funcția de șef de secție, au declarat surse autorizate pentru HotNews.ro. Decizia de demitere a fost emisă deja de managerul spitalului, Ionuț Negoi, au adăugat sursele. De asemenea, medicii care au participat la operația în care a avut loc tragicul incident au fost amendați cu circa 2.000 de lei fiecare, au precizat aceleași surse. Amenzile de 260.000 de lei pentru spital si aproximativ cate 2.000 de lei pentru medicii care au participat la operatie sunt amenzi administrative si au fost date de Inspectia Sanitara de Stat. Concuziile oficiale ale controlului efectuat de Corpul de Control al Ministerului Sanatatii si Inspectia Sanitara de Stat la Spitalul Floreasca vor fi prezentate mâine dimineatã, la or..

copyright © 2024 mesagerul.ro