Mesagerul.ro

Termen strâns stabilit de Curtea Constituțională pentru transmiterea punctelor de vedere pe sesizarea lui Marcel Ciolacu privind desemnarea premierului

 Termen strâns stabilit de Curtea Constituțională pentru transmiterea punctelor de vedere pe sesizarea lui Marcel Ciolacu privind desemnarea premierului

Curtea Constituţională a stabilit ca până în 14 februarie părţile să îşi exprime punctele de vedere referitoare la cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională privind desemnarea premierului, formulată de preşedinţii Camerei Deputaţilor și Senatului, au anunţat, marţi, reprezentanții CCR. Conducerea Parlamentului susține în sesizarea transmisă CCR cu o zi în urmă că prin desemnarea lui Ludovic Orban din nou ca premier președintele Klaus Iohannis "își exercită discreționar și abuziv atribuțiile". Conform CCR, termenul privind şedinţa de judecată va fi stabilit ulterior, potrivit prevederilor legale. Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, arată, în sesizarea trimisă luni Curții Constituționale privind desemnarea lui Ludovic Orban din nou ca premier că șeful statului își exercită discreționar și abuziv atribuțiile, astfel că este invocat un conflict juridic de natură constituțională între președintele Klaus Iohannis și Parlament. În cererea către CCR, Ciolacu invocă un conflict juridic de natură constituțională între președintele Iohannis, care are atribuția de a desemna un candidat pentru funcția de prim-ministru, și Parlament, care are atribuția de a da votul de încredere asupra programului și întregii liste a Guvernului și de a retrage încrederea Guvernului prin adoptarea unei moțiuni de cenzură.Citește aici sesizarea PSDCe susține Ciolacu în sesizarea către CCR:"Conflictul juridic de natură constituțională constă în exercitarea în mod discreționar a atribuțiilor președintelui României, astfel cum acestea sunt reglementate de Constituția României, republicată, constând în desemnarea, în data de 6 februarie 2020, a candidatului Ludovic Orban la funcția de prim-ministru, prin Decretul nr. 82/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 6 februarie 2020, cu încălcarea, în mod direct sau indirect, a următoarelor principii sau dispoziții constituționale:1. principiul colaborării loiale între instituțiile publice (...);2. obligația constituțională de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice (...);3. obligația constituțională de a exercita funcţia de mediere între puterile statului (...).De asemenea, prin acest demers, președintele României a nesocotit și a deturnat de la scopul prevăzut de legiuitorul constituant dispozițiile imperative înscrise în art. 114 alin. (2) din legea fundamentală, potrivit cărora Guvernul este demis dacă o moțiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea proiectului de lege, a fost votată în condițiile art. 113".Ciolacu susține că, nominalizându-l drept premier pe Ludovic Orban, președintele încalcă voința Parlamentului, care tocmai i-a retras încrederea acestuia prin recenta moțiune de cenzură. "Respingând propunerea de premier formulată de o majoritate parlamentară, președintele României va declanșa, astfel cum a declarat, un conflict juridic de natură constituțională, împiedicând formarea unui Guvern, cu scopul declarat de a dizolva Parlamentul și de a ajunge la „alegeri anticipate”. Art. 89 alin.(1) din Constituția României, republicată, prevede dizolvarea Parlamentului ca mijloc de rezolvare a crizei gu..

copyright © 2024 mesagerul.ro