BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

The Financial Times: Moscova e silită să-și schimbe strategia energetică

 The Financial Times: Moscova e silită să-și schimbe strategia energetică

Politica energetică a Moscovei a trecut printr-o tranziție bruscă în urma a două evenimente de săptămâna trecută. Noul gazoduct „Puterea Siberiei” care transportă gaze rusești spre China a fost inaugurat lunea trecută de președinții Vladimir Putin și Xi Jinping, el marcând o reorientare a Rusiei către est, informează The Financial Times, citat de Rador. Apoi, la sfârșitul săptămânii, miniștrii ruși care au participat la reuniunea OPEC de la Viena au acceptat o nouă reducere a producției rusești, ca parte a încercării cartelului de a stabiliza prețurile. Continuarea cooperării înseamnă că Rusia - care ducea de decenii o politică petrolieră înverșunat de independentă - este acum efectiv al 15-lea stat membru al OPEC. Rusia rămâne un jucător mare pe piața internațională a energiei - în 2018 a fost exportator net cu peste 9 milioane de barili de petrol pe zi și cu aproape 250 de miliarde de metri cubi de gaze. Dar a constatat că se află pe o piață cu oferta mai mare decât cererea, piață pe care nu o poate controla. Luna aceasta Vladimir Putin aniversează 20 de ani de la începutul primului său mandat de președinte, iar aceste două decenii au fost pentru sectorul energetic o perioadă de succes, după o recesiune a industriei petroliere în anii '90. Însă vremurile bune au făcut Rusia chiar și mai dependentă de veniturile din petrol și gaze și, prin urmare, mai vulnerabilă la evoluțiile de pe piața globală. Nu a devenit o „superputere energetică”, așa cum preziceau unii, ci mai degrabă un membru adjunct al cartelului OPEC aflat în dificultate. Primul mare succes l-a reprezentat creșterea producției și a exporturilor. Producția a urcat de la 6 milioane de barili pe zi în 1999 la 11 milioane anul trecut, iar cea de gaze de la 52 de miliarde de metri cubi pe zi la 65 de miliarde. În ambele cazuri au crescut și exporturile - iar vânzările de petrol ar fi fost și mai mari dacă n-ar fi existat sistemul de cote al OPEC, la care Rusia participă cu reticență. Creșterea a fost construită pe o deschidere strategică pentru investiții internaționale încurajată de oligarhii care dețin resursele țării, după ce au cumpărat active de stat considerabile la preț redus în anii de dinaintea venirii la putere a dlui Putin. Companiile rusești Rosneft, Lukoil și Gazprom au fost consolidate pentru a deveni jucători reali în industria internațională. Pentru investitorii din țară, relația cu Rusia nu a fost niciodată ușoară și numai câțiva, în frunte cu British Petroleum, au prosperat și au reușit să se mențină pe poziție în ciuda problemelor politice. Dl Putin a rezistat tentației de renaționalizare chiar și atunci când tensiunile cu guvernele occidentale au fost la cote maxime. În prezent, în ciuda sancțiunilor impuse de Europa și SUA, multe companii int..

copyright © 2024 mesagerul.ro