BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

"The Rise of Skywalker" și sfârșitul copilăriei

"The Rise of Skywalker" nu este un film rău, dar nici un film bun. Nu m-a dezamăgit, însă nici nu mi-a lăsat vreo impresie puternică, sau o stare precum cea dată de precedentul film, "The Last Jedi", unul dintre cele mai bune din serie.
„The Rise of Skywalker” nu este un film rău, dar nici un film bun. Nu m-a dezamăgit, însă nici nu mi-a lăsat vreo impresie puternică, sau o stare precum cea dată de precedentul film, „The Last Jedi”, unul dintre cele mai bune din serie. Când am cumpărat biletul pentru „The Rise of Skywalker”, mi-am amintit fragmente dintr-o discuție pe care am avut-o cândva, între 1986 și 1989, cu un coleg de clasă. Ca și mine, colegul își dorea să scrie un roman SF. Ale mele – de prin a treia sau a patra am început câte unul în fiecare an, abandonând după câteva săptămâni și nu foarte multe pagini, iar asta m-a ținut câțiva ani buni, poate până în clasa a șaptea – erau despre aventurieri care călătoreau în spațiu, spre o țintă care se îndepărta de la un “roman” la altul, Lună, Marte, găuri negre, iar la un moment dat intrau în contact și cred că și în conflict cu civilizații extraterestre. Romanul colegului meu de școală era despre un război spațial și tot ceea ce îmi amintesc e că de partea băieților buni lupta și un regiment de pitici cenușii. Ideea cu regimentul de pitici cenușii o împrumutase de la „Return of the Jedi”, cel de-al treilea film (oficial episodul VI) din seria Star Wars, care mă inspirase, probabil, și pe mine, mai ales că niciunul nu citise pe atunci prea mult SF. Tot legat de Star Wars, în perioada aia și ani buni după aveam, primite de la un băiat mai mare, câteva imagini (printre ele Han Solo și Chewbacca cu armele în mâini, în poziție de tragere) găsite în guma turcească tare ca piatra, dar cu surprize, pe care o găseai la vânzătoarele așezate pe marginea drumului, nu departe de bodega Mehadia, pe strada Flămânda din Crângași, care strigau cu glas dogit: “semințe, băieți!”, “ciunga, băieți”! Am văzut Star Wars la video, probabil că dublat de Irina Margareta Nistor, deși aspectul ăsta nu mi-l mai amintesc, cum nu îmi amintesc nici când anume sau în ce circumstanțe l-am văzut. Țin minte, însă, când am fost prima oară la un film din universul Star Wars la cinema – e vorba de episodul trei, „Revenge of the Sith”. Spre finalul acelui film, când se aude respirația lui Darth Vader, am avut senzația că sunt străbătut, din creștet până în tălpi, de un curent electric și, judecând după murmurul sălii, asta trebuie să fi simțit și mulți alții. Era clar că în acel cinematograf se află o mulțime de fani ai trilogiei inițiale și probabil că mulți o descoperiseră, ca și mine, în copilărie. Universul Star Wars a rămas parte din mine chiar și ca adult și mă număr printre cei cărora le-au plăcut până și mult-hulitele prequeluri, în ciuda lui Jar Jar Binks și a jocului îngrozitor făcut de Hayden Christensen (ca să nu mai vorbesc de acel cumplit-de-caricatural strigăt al lui Darth Vader imediat după scena în care i se aude respirația). Faptul că, în ultimii ani, am început să privesc seria cu alți ochi și să îi văd și minusurile și stângăciile nu înseamnă că am încetat să mai arunc un ochi atunci când apar reluări pe la TV. Am așteptat, așadar, cu nerăbdare și “The Rise of Skywalker”, care era ultima parte a poveștii pe care George Lucas a început să o spună în urmă cu mai bine de 40 de ani. Pentru copilul care discuta SF la un colț de stradă din Crângași, în cei mai întunecați ani ai regimului Ceaușescu, sau chiar și pentru tânărul din urmă cu mai bine de 14 ani, filmul a fost exact ceea ce trebuia să fie, ba chiar un pic mai mult decât atât. Adultul de acum nu are cum să spună că este un film grozav: ca și celelalte filme Star Wars, are și o serie de minusuri, ceea ce nu îl face, însă, cel mai prost dintre ele – dar, în niciun caz nu este nici cel mai bun. O să le iau pe rând. Cum va trebui să dau și detalii din film, ăsta e momentul la care cei care nu l-au văzut ar trebui să închidă articolul, dacă nu vor să le stric surprizele, de care „The Rise of Skywalker” nu duce deloc lipsă. Copilul a avut tot ce și-ar fi putut dori de la un film Star Wars, adultul-nu prea Au fost lupte cu săbii laser, dintre care una, cea dintre Ray și Kylo Ren pe epava Stelei Morții, s-ar putea să fie mai spectaculoasă decât tot ce am văzut până acum, în toate filmele din serie. A fost și o bătălie finală care cu siguranță depășește toate bătăliile din cele opt filme de până acum și, ca bonus, are loc pe planeta până acum secretă a lorzilor Sith: mii de nave spațiale, cavaleria galopând pe una dintre ele, nu unul, ci două momente în care totul pare pierdut, Lando Calrissian saving the day, Millenium Falcon saving the hero. Apar personaje noi și interesante pe care ai dori să le vezi mai mult, ca Zorri și Jannah, dar și cele din prima trilogie: Han Solo și Luke Skywalker de dincolo de moarte și Împăratul Palpatine cât se poate de viu, mai puternic și mai malefic decât a fost vreodată, prințesa Leia (Carrie Fisher era moartă atunci când s-a făcut „The Rise of Skywalker”, ceea ce arată că Forța Hollywoodului este cel puțin la fel de mare ca a celor mai iscusiți Jedi și Sith), C-3PO, R2-D2, Chewbacca și chiar și un Ewok de pe Endor. Evident că nu lipsesc eroii ultimei trilogii – Rey, care-și desăvârșește antrenamentul de Jedi, Finn și Poe, Rose și Maz Kanata și, bineînțeles, BB-8, robotul care în această trilogie s-a dorit un nou R2-D2. Iar dincolo de toate acestea, lupta dintre bine și rău (light side vs. dark side) și triumful binelui și al cavalerilor Jedi, nu fără ca înainte de asta să piară și din eroi – inclusiv Kylo Ren, care regăsește partea luminoasă a Forței și apoi izbăvirea prin sacrificiu. Cu Kylo Ren vreau să încep ceea ce nu mi-a plăcut. În primele două filme J.J. Abrams și Rian Johnson au reușit să construiască un personaj mult mai credibil decât Anakin Skywalker, dus către partea întunecată de frică și furie dar tentat, cumva, și de partea luminoasă și atras de Rey în aceeași măsură în care Rey este atrasă de el. În „The Rise of Skywalker” rămâne prea puțin din acest joc de umbre și sclipiri de lumină care îl definesc pe Kylo Ren în „The Force Awakens” și „The Last Jedi” și se pierde și din tensiunea dintre el și Rey – și vorbesc aici doar de prima parte a filmului. Către final Kylo Ren dispare cu totul și redevine Ben Solo sub influența trioului format din Leia, Rey și Han Solo de te întrebi de ce nu s-a întâmplat până acum asta, în primul film de pildă, dacă tot era așa de ușor. La șubrezenia personajului Kylo Ren se adaugă fire narative incomplete sau insuficient dezvoltate – prințesa Leia ca Jedi, misterioasa supraviețuire a Împăratului, părinții lui Rey – un efort vizibil și, așadar, deranjant al scenaristului de a căuta glumițe, un patetism care frizează chiar și hilaritatea, ca atunci când, după bătălie, Rey ajunge la ceilalți rebeli care sărbătoreau victoria și primul pe care îl îmbrățișează, emoționată, este roboțelul BB-8. Filmele anterioare din noua serie Star Wars au preluat câte ceva din prima trilogie – „The Force Awakens” e, până la un punct, „A New Hope” iar „The Last Jedi” are unele elemente din „The Empire Strikes Back”. Fenomenul se repetă și în „The Rise of Skywalker” însă aici se merge mult mai departe și ai, pe alocuri, senzația de copy-paste din „Return of the Jedi”. Bătălia finală urmează aceleași linii, de la triumful inițial al Împăratului la moartea unui Skywalker revenit de partea cea bună a Forței, iar felul în care e sărbătorită victoria e atât de asemănător încât J. J. Abrams ar fi putut să nu se mai complice și să-și ia direct de acolo imaginile. „The Rise of Skywalker” nu este un film rău, dar nici un film bun. Nu m-a dezamăgit, însă nici nu mi-a lăsat vreo impresie puternică, sau o stare precum cea dată de precedentul film, „The Last Jedi”, unul dintre cele mai bune din serie. Toată această dualitate, mi-a plăcut/nu mi-a plăcut, mi se pare, pe undeva, poetică – pentru că Star Wars este centrat în jurul dualității bine/rău, light side/dark side. Îi spuneam unui prieten, în timp ce ieșeam din sala de cinema, că nu cred că o să mai merg la vreun film Star Wars. Cu siguranță că vor mai fi, pentru că Disney nu poate lăsa din mână așa o afacere bănoasă, însă nu văd cu ce ar mai putea să mă atragă. Acum, când saga Skywalker a ajuns la sfârșit iar Ray a găsit echilibrul Forței, simbolizat de sabia albă, se încheie, pentru mine cel puțin, și o epocă. .

copyright © 2020 mesagerul.ro