Mesagerul.ro

"The Rise of Skywalker" și sfârșitul copilăriei

 The Rise of Skywalker și sfârșitul copilăriei

„The Rise of Skywalker” nu este un film rău, dar nici un film bun. Nu m-a dezamăgit, însă nici nu mi-a lăsat vreo impresie puternică, sau o stare precum cea dată de precedentul film, „The Last Jedi”, unul dintre cele mai bune din serie. Când am cumpărat biletul pentru „The Rise of Skywalker”, mi-am amintit fragmente dintr-o discuție pe care am avut-o cândva, între 1986 și 1989, cu un coleg de clasă. Ca și mine, colegul își dorea să scrie un roman SF. Ale mele – de prin a treia sau a patra am început câte unul în fiecare an, abandonând după câteva săptămâni și nu foarte multe pagini, iar asta m-a ținut câțiva ani buni, poate până în clasa a șaptea – erau despre aventurieri care călătoreau în spațiu, spre o țintă care se îndepărta de la un “roman” la altul, Lună, Marte, găuri negre, iar la un moment dat intrau în contact și cred că și în conflict cu civilizații extraterestre. Romanul colegului meu de școală era despre un război spațial și tot ceea ce îmi amintesc e că de partea băieților buni lupta și un regiment de pitici cenușii. Ideea cu regimentul de pitici cenușii o împrumutase de la „Return of the Jedi”, cel de-al treilea film (oficial episodul VI) din seria Star Wars, care mă inspirase, probabil, și pe mine, mai ales că niciunul nu citise pe atunci prea mult SF. Tot legat de Star Wars, în perioada aia și ani buni după aveam, primite de la un băiat mai mare, câteva imagini (printre ele Han Solo și Chewbacca cu armele în mâini, în poziție de tragere) găsite în guma turcească tare ca piatra, dar cu surprize, pe care o găseai la vânzătoarele așezate pe marginea drumului, nu departe de bodega Mehadia, pe strada Flămânda din Crângași, care strigau cu glas dogit: “semințe, băieți!”, “ciunga, băieți”! Am văzut Star Wars la video, probabil că dublat de Irina Margareta Nistor, deși aspectul ăsta nu mi-l mai amintesc, cum nu îmi amintesc nici când anume sau în ce circumstanțe l-am văzut. Țin minte, însă, când am fost prima oară la un film din universul Star Wars la cinema – e vorba de episodul trei, „Revenge of the Sith”. Spre finalul acelui film, când se aude respirația lui Darth Vader, am avut senzația că sunt străbătut, din creștet până în tălpi, de un curent electric și, judecând după murmurul sălii, asta trebuie să fi simțit și mulți alții. Era clar că în acel cinematograf se află o mulțime de fani ai trilogiei inițiale și probabil că mulți o descoperiseră, ca și mine, în copilărie. Universul Star Wars a rămas parte din mine chiar și ca adult și mă număr printre cei cărora le-au plăcut până și mult-hulitele prequeluri, în ciuda lui Jar Jar Binks și a jocului îngrozitor făcut de Hayden Christensen (ca să nu mai vorbesc de acel cumplit-de-caricatural strigăt al lui Darth Vader imediat după scena în care i se aude respirația). Faptul că, în ultimii ani, am început să privesc seria cu alți ochi și să îi văd și minusurile și stângăciile nu înseamnă că am încetat să mai arunc un ochi atunci când apar reluări pe la TV. Am așteptat, așadar, cu nerăbdare și “The Rise of Skywalker”, care era ultima parte a poveștii pe care George Lucas a început să o spună în urmă cu mai bine de 40 de ani. Pentru copilul care discuta SF la un colț de stradă din Crângași, în cei mai întunecați ani ai regimului Ceaușescu, sau chiar și pentru tânărul din urmă cu mai bine de 14 ani, filmul a fost exact ceea ce trebuia să fie, ba chiar un pic mai mult decât atât. Adultul de acum nu are cum să spună că este un film grozav: ca și celelalte filme Star Wars, are și o serie de minusuri, ceea ce nu îl face, însă, cel mai prost dintre ele – dar, în niciun caz nu este nici cel mai bun. O să le iau pe rând. Cum va trebui să dau și detalii din film, ăsta e momentul la care cei care nu l-au văzut ar trebui să închidă articolul, dacă nu vor să le stric surprizele, de care „The Rise of Skywalker” nu duce deloc lipsă. Copilul a avut tot ce și-ar fi putut dori de la un film Star Wars, adultul-nu prea Au fost lupte cu săbii laser, dintre care una, cea dintre Ray și Kylo Ren pe epava Stelei Morții, s-ar putea să fie mai spectaculoasă decât tot ce am văzut pâ..

copyright © 2024 mesagerul.ro