Mesagerul.ro

Tomas Ryde, înainte de plecarea în Japonia: "Obiectivul nu mai este acelaşi. Acum este vorba despre supravieţuire"

 Tomas Ryde, înainte de plecarea în Japonia: Obiectivul nu mai este acelaşi. Acum este vorba despre supravieţuire

Naţionala de handbal feminin a României a plecat, miercuri dimineață, în Japonia, acolo unde va avea loc Campionatul Mondial. Nevoit să renunțe la patru jucătoare importante din lot după scandalul de dopaj izbucnit la Corona Brașov, selecționerul Tomas Ryde a declarat, pe aeroportul Otopeni, că obiectivul echipei nu mai este același: "Luni dimineaţă mă întrebam dacă aceasta este echipa cu care să ne luptăm la medalii, acum este vorba despre supraviețuire". Cu doar două zile înainte de plecarea lotului național în Japonia, mai multe jucătoare de la Corona Brașov au fost suspectate că au utilizat terapia cu laser intravenos, procedură interzisă de WADA. Astfel, Tomas Ryde a fost obligat să renunțe la cele patru jucătoare convocate de la echipa brașoveană. Inițial, Alexandru Dedu, președintele FRH, a anunțat că nu vor face deplasarea în Japonia două jucătoare: Cristina Laslo și Bianca Bazaliu. Până la urmă, nu au mai plecat nici Eliza Buceschi şi Daria Bucur, alte două jucătoare de la Corona Brașov, potrivit Telekom Sport. În locul lor au fost chemate de urgență Anca Polocoșer (CS Minaur Baia Mare), Patricia Vizitiu (SCM Craiova) și Elena Dache (Dunărea Brăila). "Trebuie să reconstruiesc echipa, trebuie să am câteva discuţii cu fetele, dar luni dimineaţă mă întrebam dacă aceasta este echipa cu care să ne luptăm la medalii. Mă cunoaşteţi, sunt reţinut în aşteptări, lucrez din greu la antrenamente, dar acum când faci aceste schimbări... Nu sunt doar patru jucătoare, sunt jucătoare importante, din prima linie, cu un rol important în echipă. Vom încerca să ne clasăm pe primele trei locuri din grupe pentru a ajunge în faza principală, dar va fi foarte greu. (Trebuie să schimbaţi tactica?) Mai mult sau mai puţin. Să jucăm mai mult în 7 contra 6 poate fi o soluţie bună. Avem pivoţi foarte buni, Cristina este o jucătoare care poate ajuta foarte mult. Vom evita să o folosim pe Cristina &..

copyright © 2024 mesagerul.ro