Mesagerul.ro

Trece sau nu moțiunea de cenzură? Cum arată calculele PNL și PSD înaintea votului de astăzi. Negocierile purtate până în ultimul moment

 Trece sau nu moțiunea de cenzură? Cum arată calculele PNL și PSD înaintea votului de astăzi. Negocierile purtate până în ultimul moment

​233 de voturi sunt necesare ca moțiunea de cenzură să treacă azi de Parlament, iar Guvernul Dăncilă să fie demis. Liberalii spun că le au, pesediștii îi contrazic. Cu câteva ore înaintea votului, în cercurile PNL se dădeau ca sigure 239 de voturi pentru moțiune. Pesediștii nu le dădeau însă șanse la nici la 230. Negocierile s-au purtat om cu om până în ultimul moment. Totul se va decide astăzi începând cu ora 10.00, când sunt programate dezbaterea și votul pe moțiunea de cenzură. Din ultimele calcule ale PNL, 239 de parlamentari vor vota moțiunea, cu șase mai mult decât numărul necesar demiterii guvernului. Negocierile au fost conduse de Ludovic Orban care în această perioadă a stat mai mult pe la Parlament. Au ajutat și alți lideri ai partidului, inclusiv ultimul venit Rareș Bogdan. Acesta a declarat chiar că a încercat să-i facă pe doi parlamentari să se alăture demersului PNL, însă oferta făcută de Dăncilă a fost mai tare. „Preferă banii”, a spus el aseară, în reuniunea PNL București-Ilfov. CITEȘTE AICI MOȚIUNEA DE CENZURĂ INIȚIATĂ DE PNL Dintre semnatarii moțiunii, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, este și el convins că va trece. „E o aritmetică simplă”, a explicat el precizând, că PSD are 204 parlamentari la care s-au adăugat șapte dezertori din ALDE. „Moțiunea a fost semnată de 237 de parlamentari, iar între timp sunt și alții care s-au adăugat", a spus el. Mai rezervat este liderul USR, Dan Barna. „Situație volatilă este până în ultimul moment. După cum am văzut, astăzi patru pesediști s-au întors în partid, după ce au stat în Opoziție vreo 20 de ore. Lucrurile nu sunt clare. Eu sper însă, și sunt optimist că moțiunea va trece”, a spus el. De partea cealaltă, Viorica Dă..

copyright © 2024 mesagerul.ro