Mesagerul.ro

Trenul de marfă care a deraiat luni la Caracal ar fi avut o încărcătură prea mare, arată o primă ipoteză. CFR lucrează pentru ca traficul să fie reluat

 Trenul de marfă care a deraiat luni la Caracal ar fi avut o încărcătură prea mare, arată o primă ipoteză. CFR lucrează pentru ca traficul să fie reluat

​Trenul marfar care a deraiat, luni, în apropiere de Caracal, ar fi fost supraîncărcat. Anchetatorii iau în calcul această ipoteză după ce au măsurat încărcătura din trei vagoane. Potrivit președintelui Uniunii Teritoriale a Sindicatului Mișcare Comercial, Regionala CFR Craiova, Cristi Cațilă, anchetatorii au descoperit că garnitura a sărit de pe șine pentru că ar fi avut o încărcătură prea mare, scrie Medfiafax. Garnitura era formată din 37 de vagoane încărcate cu grâu și aparținea firmei Constantin Grup. 15 vagoane au căzut de pe șine, iar 5 s-au răsturnat și au blocat și al doilea fir al căii ferate. „Prima ipoteză luată în calcul este supratonajul. A fost măsurată încărcătura din trei vagoane și asta s-a stabilit, dar se va face o expertiză. Acolo restricția era de 70 km/h”, spune Cristi Cațilă. Traficul pe magistrala 900, între Caracal și Drăgănești-Olt este blocat total. Marți dimineața, potrivit autorităților din Olt, reprezentanții CFR au început să ridice vagoanele căzute pe șine. CFR SA anunță că a îndepărtat, de pe firul 1 al rutei Bucureşti Nord – Craiova, trei vagoane din cele răsturnate. Compania intervine cu o macara de mare tonaj pentru ridicarea şi repunerea pe şină a celui de-al patrulea vagon răsturnat pe firul I. În plus, se intervine pentru descărcarea cerealelor din vagoanele deraiate pe podeţ şi repunerea lor pe şină cu ajutorul vinciurilor, iar personalul Diviziei Linii desfăşoară lucrări de reparaţii la linie şi înlocuirea traverselor, în zona podeţului. Circulaţia feroviară pe relaţia Bucureşti Nord - Craiova (şi retur) se desfăşoară în continuare prin transferul călătorilor cu mașini, între staţiile Drăgăneşti Olt şi Caracal sau, la solicitarea operatorilor de transport feroviar de călători, pe ruta deviată Bucureşti Nord - Titu - Ramificaţie Goleşti - Piatra Olt - Craiova (şi retur). Pentru redeschiderea circulaţiei feroviare pe un sens, lucrările de reparaţii se desfăşoară într-o primă etapă pe firul I, iar în paralel cu reluarea circulaţiei, personalul feroviar va continua intervenţiile şi reparaţiile şi pe firul II. Cum este afectată circulația trenurilor de călători Din cauza deraierii în data de 17 februarie 2020 a unui tren privat de marfă între stațiile Fărcașele – Drăgănești Olt din județul Olt, programul de circulație a trenurilor CFR Călători se menține modificat și pentru data de 18 februarie 2020, astfel: în data de 18.02.2020 IR 1592 Craiova – București Nord este anulat IR 1594 Craiova – București Nord se asigură transbordarea pasagerilor cu mijloace auto de către CFR SA pe distanța Caracal – Dragăneşti Olt (la trenul IR 12998 ) R 9381 Roșiori Nord – Craiova se asigură transbordarea pasagerilor cu mijloace auto de către CFR SA pe distanța Drăgăneşti Olt – Caracal (la trenul R 11291) IR 1591 București Nord – Drobeta Turnu Severin este anulat IR 72 București Nord- Budapesta se asigură transbordarea pasagerilor cu mijloace auto de către CFR SA pe distanța Drăgăneşti Olt – Caracal (de la trenul IR 12891/ la trenul IR 12191 ) R 9002 Craiova – București Nord se asigură transbordarea pasagerilor cu mijloace auto de către CFR SA pe distanța Caracal – Dragăneşti Olt (la trenul R 13070 ) R 9383 Roșiori Nord- Craiova se asigură transbordarea pasagerilor cu mijloace auto de către CFR SA pe distanța Drăgăneşti Olt – Caracal (la trenul R 11293) IR 1521 București Nord – Păuşa h este anulat IR 1522 Păuşa h – București Nord este anulat IR 1595 București Nord – Craiova este anulat IR 1826 Târgu Jiu- București Nord se asigură transbordarea pasagerilor cu mijloace auto de către CFR SA pe distanța Caracal – Dragăneşti Olt (la trenul IR 12192 ) R 9385..

copyright © 2024 mesagerul.ro