Structură:IntroducereUnele aspecte privind contextul internațional al RevoluțieiTrei specificități importantePatru planuri inițiale suprapuseDivergențe interne între segmente de elite în toiul evenimentelorDe ce au apărut divergențe? De ce au fost mult mai multe victime după reținerea lui Ceaușescu?Prevalarea la vârf a facțiunii pro-sovieticeJocul de putere încă deschis în prima parte a anului 1990Cum s-a echilibrat păgubos peisajul de putereLiniile de fractură și consecințele principaleUnele concluzii1.Introducere În cunoscuta carte „Shogun” a lui James Clavell, nobilul japonez, Toranaga, are la un moment dat un dialog despre războaiele europene cu pilotul englez a cărui navă eșuase pe țărmurile nipone. Ajung să discute despre revolta Țărilor de Jos împotriva regelui Spaniei. Toranaga îi spune pe un ton dur și amenințător că “nu există nicio scuză pentru răzvrătirea împotriva suveranului de drept”. Pilotul răspunde „numai dacă nu câștigi”, stârnind râsul lui Toranaga care e de acord că, într-adevăr, aceea ar fi o excepție, singura excepție. Dialogul respectiv este relevant pentru complexitatea punctului de plecare al ultimilor 30 de ani pentru elitele de facto din România, chiar dacă sute de ani mai târziu. Trebuie, astfel, avut în vedere că în decembrie 1989 răspunsul la întrebarea „cine era suveranul de drept?” a variat între începutul și finalul lunii și a depins și de cine era întrebat. De asemenea, au fost mai multe dimensiuni de conflict (nu doar una) și mai multe forțe, iar o parte din acestea din urmă au acționat în direcții diferite sau parțial diferite. În plus, deși una a câștigat mult mai mult decât celelalte în primă fază, nicio forță nu a câștigat cu totul și niciuna nu a pierdut cu totul, rezultatul final fiind (un amestec) diferit de ce se anticipase. De altfel, raportul de forțe la începutul anului 1990 era încă în dinamică, putând duce la o majoritate în direcții reformiste. Câteva poziționări eronate în perioada imediat de după Revoluție, precum și mineriadele din 1990, au generat un raport mai degrabă invers și care a avut nevoie de mulți ani doar pentru echilibrare. Cele de mai jos încearcă să creioneze ce pare mai logic să se fi întâmplat atunci și de ce acea perioadă a dus la o fractură profundă, cu radiații în mai multe direcții și care afectează România până în ziua de azi. Interesul general în discuție nu e doar simbolic, ci și foarte practic dintr-o serie de motive descrise mai jos. Având în vedere vastitatea și complexitatea subiectului, precum și diferențele dintre multe lucrări pe subiect,[1] analiza va fi una, desigur, în linii mari și simplificate (și speculative pe unele aspecte), dar cu dorința surprinderii unor puncte considerate importante și a unei abordări fără patimă.2.Unele aspecte privind contextul internațional al Revoluției Pentru o mai bună înțelegere a evenimentelor din decembrie 1989 este util de plecat de la contextul extern. Deși sunt și analize care susțin o teorie de evoluție complet autonomă, o schimbare în România fusese discutată ca scenariu de dorit și între marile puteri. Pare destul de clar că se agrease sprijinirea unei modificări de tip „perestroika” cu proxima ocazie, familia Ceaușescu și cei fideli unui model comunist de linie dură urmând a fi înlăturați. Pare la fel de clar că schimbările de tip „perestroika” din toată regiunea nu doar că aveau acceptul sovieticilor, dar chiar erau cvasi-coordonate de aceștia. Aparent, logica din spate era aceea că dacă nu se trecea mai repede la conduceri reformiste, cu ridicarea controlată a capacului de pe oala sub presiune a modelului politic comunist, exista riscul unor explozii sociale cu prăbușirea modelului însuși. Desigur, o asemenea schimbare nu era deloc la îndemână fără forțe favorabile din țară (după cum s-a și întâmplat), dar nu este nesemnificativ nici contextul mai larg. Astfel, este de amintit că momentul decembrie 1989 intervine după o serie întreagă de alte schimbări în regiune. În mai 1989, Ungaria îşi deschisese frontierele cu Austria, prima breșă vizibilă în Cortina de Fier. În iunie 1989, în urma alegerilor din Polonia, sindicatul anticomunist Solidarność pusese capăt dominației Partidului Comunist. La 9 noiembrie căzuse și Zidul Berlinului, Todor Jivkov demisionase în Bulgaria pe 10 noiembrie 1989, apoi avusese loc “revoluția de catifea” în Cehoslovacia. Se realizase o aliniere extrem de rară Est-Vest, ceea ce făcea nesustenabilă o continuare pe exact linia anterioară, de tip Coreea de Nord, în zona geografică în care ne aflam.3.Trei specificități importante România prezenta, totuși, cel puțin trei specificități importante din perspectiva unei analize externe și care cred că au contat în desfășurarea evenimentelor. Una era aceea că fusese singura țară din Pactul din Varșovia cu o componentă semnificativă de independență față de Uniunea Sovietică în deceniul anterior. Ceaușescu menajase și sensibilități (inclusiv prin abordarea neagresivă a celor suspectați de spionaj sovietic), dar sunt numeroase dovezi că acea componentă a fost una reală și de substanță. E mai ușor de dedus asta la 30 de ani după, dar consecința potențială a acestei prime specificități era triplă. În primul rând, miza nu era pentru URSS doar o „perestroika” în România, ci recâștigarea influenței la vârf (și nu doar formală) asupra țării. Dincolo de o tentație cu istorii vechi în această privință, o Românie scăpată și mai mult de sub presiunea estică în contextul în care se slăbiseră deja „frâiele” în alte țări din regiune, risca să stimuleze probleme sovieticilor în toată zona, chiar dacă rețelele tradiționale de influență ale acestora fuseseră mult mai puțin afectate în țările din jurul nostru. Prin urmare, în pasul doi, un plan de schimbare trebuia să țină cont de faptul că populația era în mare majoritate reticentă sau chiar ostilă față de URSS și că la nivelul aparatului de stat existau segmente angajate direct în contracararea sovieticilor (de așteptat să se opună, indiferent de sentimentele pentru conducerea de atunci a țării). Aceasta implica, la rândul său, în pasul trei, că un plan sovietic de influențare a unei schimbări de tip perestroika ar fi urmărit cu prioritate (a) destabilizarea pe termen lung a forțelor anti-sovietice mai implicate, (b) evitarea aparenței unei implicări fățișe care ar fi facilitat concentrarea reticențelor populației și specularea comunicațională de către Occident (sau implicarea fățișă doar în condiții de aparentă legitimitate, la cererea unor forțe interne pentru „salvarea” populației) și (c) bazarea la nivel profund local pe cei care suferiseră tocmai din cauza poziționărilor independente respective. În această ultimă privință, era vorba mai ales de cei din aparatul de stat și partid care își sfârșiseră sau plafonaseră prematur carierele legat de suspiciuni de simpatizare a sovieticilor (o bună parte din foștii studenți în Uniunea Sovietică, căsătorii mixte, etc). Cu alte cuvinte, elitele de facto românești nu aveau cum să treacă cu totul neafectate printr-o schimbare de conducere dacă sovieticii prevalau la vârf. Cele de mai sus par să fi fost sesizate pe unele paliere în intern, dar nu de toate și nu în toată magnitudinea lor decât la un moment tardiv. Specificitatea de mai sus oferea unele perspective interesante și pentru Occident, dar mai mult la nivelul populației și limitat la nivelul elitelor de facto. Segmente largi din aparatul de stat erau percepute ca ostile și conservatoare prin prisma decadei anterioare de închidere spre exterior și de opunere la mai toate evoluțiile încurajate global de Vest. A contat și paranoia încurajată de comunism care făcea foarte dificilă semnalizarea unei deschideri mai largi, numeroși români temându-se de provocări și susținând des în discuțiile cu tentă politică poziții diferite de convingerile reale. A doua specificitate (cel puțin față de Cehoslovacia, Polonia și Ungaria) era lipsa unor segmente suficiente numeric de dizidenți și oameni de legătură cu Occidentul. Mai toată țara critica în particular, dar cu un discurs în general atent sau chiar opus în public. În plus, mai toți cei care aveau experiență politică, administrativă, economică internă, militară sau de informații, făcuseră parte (ca și un procent semnificativ din restul populației adulte active) din Partidul Comunist care număra peste 4 milioane de membri. Țara contabiliza în 1989 și peste 136000 de informatori activi. Raportat la cele de mai sus, numărul celor hotărâți spre o per..