Mesagerul.ro

Turneul preolimpic: Cristina Neagu și șansele României de a ajunge la Tokyo

 Turneul preolimpic: Cristina Neagu și șansele României de a ajunge la Tokyo

Turneul preolimpic de calificare la JO de la Tokyo se apropie cu pași repezi, iar Cristina Neagu a vorbit despre șansele pe care le are România în Muntenegru (20-22 martie). Liderul echipei naționale a declarat că România nu este favorită, dar rămâne optimistă și le-a transmis coechipierelor să se antreneze cât pot de bine în această perioadă. "Nu suntem favorite. Mi-aș fi dorit să fi jucat în România, cred că șansele noastre ar fi fost mai mari dacă am fi jucat, de exemplu, la Cluj, cu opt-nouă mii de oameni în spate. Chiar și așa, este sport, orice se poate întâmpla în 60 de minute. Știu că va fi foarte greu, însă eu cred până la capăt și voi da totul pentru ca România să ajungă la Tokyo", a declarat Cristina Neagu, conform unui cominicat de presă. Ce le-a transmis coechipierelor "Le-am rugat pe fete să se antreneze cât pot ele de bine în această perioadă, pentru că timpul trece foarte repede. Sper că se antrenează bine și sper că se gândesc și ele, din când în când, la acest turneu. Avem jucătoare și în România împotriva c..

copyright © 2024 mesagerul.ro