Mesagerul.ro

Un al treilea muncitor din Sri Lanka a ajuns la brutăria din Ditrău

 Un al treilea muncitor din Sri Lanka a ajuns la brutăria din Ditrău

Un al treilea muncitor din Sri Lanka a ajuns la Ditrău, în Harghita, urmând să fie angajat la aceeași brutărie unde lucrează alți doi colegi de-ai săi. Angajarea singalezilor a creat controverse în spațiul public, iar cazul a ajuns și în presa internațională, după ce localnicii, în frunte cu preotul, s-au revoltat susținând că le este teamă ca la ei în comună să nu vină migranţi care să le "impună cultura lor" şi să le pună în pericol siguranţa. Patronul brutăriei din Ditrău, Kollo Katalin, a declarat, marți, corespondentului Mediafax, că cei trei angajați din Sri Lanka vor locui împreună în localitatea Gheorgheni. "A sosit aseară (luini seara - n.r.) în Ditrău de la București cel de-al treilea muncitor din Sri Lanka. Este un tânăr de treabă, are 24 de ani, și este foarte încântat că a venit să lucreze în România. Îi facem acum formele de angajare, analizele medicale și sper ca de joi să înceapă să lucreze, să intre în producție. Va lucra două săptămâni alături de ceilalți doi colegi din Sri Lanka dar, deoarece are experiență și a mai lucrat în domeniu, va lucra apoi la secția de patiserie a brutăriei noastre”, a afirmat K..

copyright © 2024 mesagerul.ro