BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

 Una dintre fiicele lui Spielberg, actriţă porno, a fost arestată pentru că și-a agresat iubitul

Una dintre fiicele lui Spielberg, actriţă porno, a fost arestată pentru că și-a agresat iubitul

Mikaela Spielberg, unul dintre cei şapte copii ai celebrului cineast american Steven Spielberg, a fost arestată în statul american Tennessee, în urma unui incident în care a fost implicat şi iubitul ei, potrivit apnews.com, citată de Mediafax.

Mikaela Spielberg, unul dintre cei şapte copii ai celebrului cineast american Steven Spielberg, a fost arestată în statul american Tennessee, în urma unui incident în care a fost implicat şi iubitul ei, potrivit apnews.com, citată de Mediafax. Mikaela, în vârstă de 23 de ani, a fost pusă sub acuzare pentru violenţă domestică. Ea a fost arestată sâmbătă, în Nashville, şi eliberată câteva ore mai târziu. Potrivit poliţiei, Mikaela Spielberg și iubitul ei s-au certat pe când se întorceau de la un bar. Victima a făcut „comentarii nepoliticoase" la adresa iubitei sale, iar aceasta a aruncat cu obiecte în el, lovindu-l la o mână. Tânăra trebuie să se prezinte în faţa unui judecător pe 9 martie. Recent, Mikaela Spielberg a anunţat că doreşte să îşi construiască o carieră în industria filmelor pentru adulţi, susţinând că tatăl său îi sprijină ambiţiile artistice. Cineastul Steven Spielberg şi actriţa Kate Capshaw au adoptat-o pe Mikaela în 1996, când aceasta era bebeluş.

copyright © 2020 mesagerul.ro