BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

Ungaria vrea ca UE să îi aprobe relaxarea normelor privind securitatea nucleară pentru a urgenta extinderea centralei de la Paks, cu finanțare rusească

 Ungaria vrea ca UE să îi aprobe relaxarea normelor privind securitatea nucleară pentru a urgenta extinderea centralei de la Paks, cu finanțare rusească

Ungaria a trimis o propunere legislativă către Comisia Europeană conform căreia autorităţile de la Budapesta vor să modifice normele privind securitatea nucleară, astfel încât un contract cu o valoare de 12 miliarde euro semnat cu un consorţiu rus şi care vizează extinderea centralei nucleare de la Paks să poată fi urgentat, au declarat mai multe surse pentru Reuters, potrivit Agerpres. Situată la 100 de kilometri sud de Budapesta, centrala nucleară de la Paks a fost construită în anii '80 de sovietici şi furnizează aproape 40% din necesarul de electricitate al Ungariei. În luna decembrie 2014, Rusia şi Ungaria au semnat contractul pentru construcţia a două noi unităţi la centrala nucleară de la Paks, fiecare cu o capacitate de 1,2 Gigawaţi. Acest contract, acordat fără licitaţie grupului rus Rosatom, o companie controlată de Guvernul rus, este citat ca un exemplu al legăturilor strânse între premierul ungar, Viktor Orban, şi preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. Cu toate acestea, Rosatom are dificultăţi în a îndeplini normele de securitate ale UE şi ale Ungariei, ceea ce a întârziat proiectul privind extinderea centralei de la Paks cu câţiva ani, iar acum Guvernele Rusiei şi Ungariei vor să accelereze acest proiect. Conform noilor reguli propuse de Budapesta, şi care sunt analizate în prezent de UE, solicitările pentru obţinerea autorizaţiei privind construcţia turnului de răcire al reactorului şi a izolaţiei turnului ar putea fi analizate înainte ca întregul proiect să primească undă verde, o diferenţă faţă de precedentul protocol, conform căruia autorizaţiile parţiale puteau fi luate în considerare numai după acordarea autorizaţiei de construcţie pentru întregul proiect. Secretarul de stat în Ministerul Tehnologiei, Peter Kaderjak, a confirmat pentru Reuters că Guvernul de la Budapesta lucrează cu Comisia Europeană pentru a revizui normele referitoare la construcţia de centrale nucleare. Kaderjak a catalogat extinderea centralei de nucleare de la Paks drept piatra de temelie a strategiei Ungariei în domeniul energiei şi mediului. "Căutăm modalităţi prin care să reducem durata de execuţie a proiectului la cel mai scurt timp posibil, respectând în totalitate securitatea nucleară. Aşa se explică această amendare a legislaţiei", a spus Kaderjak. Cu toate acestea, sursele care au vorbit cu Reuters sub protecţia anonimatului au subliniat că modificarea prezintă unele riscuri şi fac întregul proiect..

copyright © 2024 mesagerul.ro