Mesagerul.ro

"Vă rog să mă demiteți și pe mine" ​Prefectul de Bistrița-Năsăud spune că nici el nu ar fi putut face mai mult într-un caz ca cel al ursului care a agonizat pe marginea drumului

 Vă rog să mă demiteți și pe mine ​Prefectul de Bistrița-Năsăud spune că nici el nu ar fi putut face mai mult într-un caz ca cel al ursului care a agonizat pe marginea drumului

​Prefectul judeţului Bistriţa Năsăud, Ovidiu-Victor Frenţ, i-a cerut, joi, ministrului de Interne, să propună ridicarea interdicţiei de vânătoare a urşilor şi a altor animale sălbatice, opinând că această reglementare a generat, "în principal", problemele care s-au soldat "cu victime umane şi cu victime colaterale". Acesta a adăugat că, dacă Marcel Vela îl va demite pe prefectul de Harghita din cauza modului cum s-a acționat în cazul ursului care a agonizat 18 ore pe marginea șoselei, atunci să-l demită și pe el, pentru că nu ar fi putut face mai mult. "Jumătate dintre colegii din ţară ne lovim de această problemă, cu animalele sălbatice. Aici chiar vă fac o propunere, să faceţi la Ministerul Mediului demersuri să se ridice acea restricţie de interzicere a vânătorii carnivorelor mari, pentru că asta a generat în principal problemele care s-au soldat, iată, şi cu victime umane şi cu victime colaterale, cum este colegul nostru, prefectul de Harghita. Pentru că dacă dumneavoastră veţi continua demersurile în a-l demite, vă rog să mă demiteţi şi pe mine, pentru că nici eu n-aş fi putut să fac mai mult într-o astfel de situaţie", a spus Ovidiu-Victor Frenţ în cadrul unei videoconferinţe cu prefecţii organizată ..

copyright © 2024 mesagerul.ro