Mesagerul.ro

 Vela acuză polițiștii că și-au făcut legi favorabile ca să scape de sancțiuni:

Vela acuză polițiștii că și-au făcut legi favorabile ca să scape de sancțiuni: "A fost așa o prietenie în acest minister"

Ministrul de Interne, Marcel Vela, i-a acuzat luni pe polițiști că au avut grijă să își dea legi favorabile și să tărăgăneze cercetările astfel încât faptele pe care le comit să se prescrie în 6 luni, prevedere care nu mai există pe nicăieri.
Ministrul de Interne, Marcel Vela, i-a acuzat luni pe polițiști că au avut grijă să își dea legi favorabile și să tărăgăneze cercetările astfel încât faptele pe care le comit să se prescrie în 6 luni, prevedere care nu mai există pe nicăieri. ”Am discutat cu cei de la audit și cu cei de la corpul de control. Polițiștii au avut grijă să-și facă legi favorabile, adică dacă au trecut șase luni de la faptă, ea se clasează. A fost așa o prietenie în acest minister ca să se tărăgăneze cercetările și concluziile Corpului de Control să fie propuse ministrului spre aprobare într-o comisie exact la limita maximă a celor șase luni. Și dacă au trecut cele șase luni comisia a constatat și a propus ministrului clasarea. Nicăieri nu există un termen de 6 luni”, a declarat ministrul de Interne. El a spus că este vorba despre fapte care viează nerespectarea conduitei, organizarea jandarmeriei și abateri disciplinare care putea intra în zona infracțională. Ministrul a mai comentat că este anormal ca tocami cei care sunt chemați să respecte legea să recurgă la astfel de metode. Un exemplu invocat este cel al șefului IPJ Caraș-Severin, care a fost cercetat, dar cazul a fost clasat deoarece a depășit termenul.

copyright © 2020 mesagerul.ro