Mesagerul.ro

Vera Jourova, propusă pentru postul de vicepreședinte al Comisiei Europene, vrea utilizarea fondurilor europene ca mijloc de presiune pentru respectarea statului de drept

 Vera Jourova, propusă pentru postul de vicepreședinte al Comisiei Europene, vrea utilizarea fondurilor europene ca mijloc de presiune pentru respectarea statului de drept

Vera Jourova, nominalizată ca vicepreşedintă a viitoarei Comisii Europeane conduse de Ursula von der Leyen, a declarat luni în Parlamentul European că sprijină utilizarea fondurilor europene ca mijloace de presiune asupra guvernelor, pentru respectarea statului de drept. Politiciana din Cehia a afirmat că doreşte ca guvernele statelor membre ale UE care nu respectă statul de drept "să aibă o viaţă mai puţin uşoară". Cu toate acestea, "nu vom adopta sancţiuni", a precizat ea la audierea pentru confirmarea pe post, transmite DPA, citată de Agerpres. Predecesorul ei, Frans Timmermans, a promovat eforturile împotriva încălcării valorilor fundamentale ale UE; Polonia şi Ungaria se confruntă deja cu proceduri disciplinare, iar România este monitorizată, reaminteşte..

copyright © 2024 mesagerul.ro