BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

 VIDEO Ambasadorul Rusiei, apostrofat la Constanța din cauza unor declarații controversate privind Crimeea

VIDEO Ambasadorul Rusiei, apostrofat la Constanța din cauza unor declarații controversate privind Crimeea

Ambasadorul Rusiei în România a fost primit cu proteste la Constanța. Diplomatul a participat vineri la un eveniment organizat de Universitatea privată "Andrei Șaguna", fiind huiduit atât în afara universităţii cât şi în sala în care şi-a susţinut discurs
​Ambasadorul Rusiei în România a fost primit cu proteste la Constanța. Diplomatul a participat vineri la un eveniment organizat de Universitatea privată "Andrei Șaguna", fiind huiduit atât în afara universităţii cât şi în sala în care şi-a susţinut discursul, în cadrul căruia a spus că anexarea Crimeei a fost "legală", relatează B1 TV și Epoch Times. Discursul lui Valeri Kuzmin a stârnit revoltă din partea unuia dintre participanții la eveniment. Diplomatul a mai susținut că anexarea Crimeei a fost "legală" şi că în Piața Maidan din Ucraina au acționat "teroriștii". Tair Ali, președintele Uniunii Minorităților Turco-Tătare Musulmane, l-a apostrofat pe dimplomat. ”Sunteți criminali! Ați ocupat abuziv Crimeea și frații noștri suferă! Șase ani de ocupație rusească, ajunge! Rușine! Rușine!”, i-a strigat reprezentantul minorității. Ambasadorul rus a susținut că anexarea Crimeei a fost "legală" şi că în Piața Maidan din Ucraina au acționat "teroriștii", iar Rusia a stabilit ordinea. Unul dintre participanţii la eveniment, care a fost organizat la cererea Ambasadei Federaţiei Ruse din România, a fost şi Dorin Popescu, la un moment dat diplomat român la Moscova, Cernăuţi, scrie Epoch Times. Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, Dorin Popescu a precizat că atmosfera de la eveniment a fost în general tensionată, marcată de acuzaţii directe din sală cu privire la politicile intervenţioniste ale Rusiei în regiunile ucrainene Crimeea şi Donbas sau în Georgia, fiind puse zeci de întrebări incomode, şi având loc părăsiri ale sălii în semn de protest faţă de politicile asimilaţioniste ruseşti asupra comunităţii tătare din Crimeea, de exemplu. Câţiva membri ai Uniunii Minorităţilor Turco-Tătare Musulmane din România (UMTTM) au protestat în faţa universităţii împotriva ocupaţiei ruseşti a peninsulei ucrainene Crimeea şi a tratamentului aplicat de forţele de ocupaţie tătarilor din acea zonă. De asemenea, în mesajul său, Dorin Popescu a mai susținut că diplomatul rus a fost chestionat în legătură cu posibilitatea ca Federaţia Rusă să îşi ceară scuze pentru atrocităţile comise de Armata Roşie în România. Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, a afirmat că în ultimele trei luni au fost intensificate acţiunile “neprincipiale” ale unor diplomaţi străini prezenţi la Constanţa, acţiuni care ar putea „afecta climatul de convieţuire interetnică şi interconfesională în Dobrogea”. „Înţeleg interesul crescut al unor puteri regionale faţă de Dobrogea, mai ales în condiţiile în care baza militară „Mihail Kogălniceanu” va deveni cea mai mare bază militară SUA din Europa, cu toate garanţiile de securitate şi avantajele ce decurg pentru ţara noastră. Îndemn diplomaţii străini şi liderii comunităţilor etnice locale la echilibru, la respectarea legislaţiei naţionale şi a Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice”, a adăugat Decebal Făgădău, citat de Adevărul.ro.

copyright © 2020 mesagerul.ro