Mesagerul.ro

VIDEO Bogdan Licu, despre acuzațiile de plagiat în lucrarea de doctorat: Da, recunosc, am realizat o teză cu unele erori, este cel mai mare regret al meu, dar nu pot admite să fiu țap ispășitor

 VIDEO Bogdan Licu, despre acuzațiile de plagiat în lucrarea de doctorat: Da, recunosc, am realizat o teză cu unele erori, este cel mai mare regret al meu, dar nu pot admite să fiu țap ispășitor

Actualul procuror general interimar Bogdan Licu a explicat luni, la interviul pentru funcția de prim-adjunct al procurorului general, că nu a candidat pentru postul de procuror general, ci pentru adjunct, pentru că nu a vrut să afecteze "nici măcar conjunctural imaginea instituției”, în condițiile în care a fost acuzat că și-a plagiat teza de doctorat de către "o parte limitată a presei”. El a susținut că își reproșează că la momentul elaborării tezei nu a fost suficient de pregătit "pentru acea etapă" și că a tratat-o cu superficialitate. "Da, recunosc, am realizat o teză cu unele erori , dar de aici până la a a susține că am realizat un furt este o cale lungă (...). Nu pot admite să fiu un țap ispășitor pentru niște comportamente înrădăcinate în viața academică din România", a declarat Licu. ș Bogdan Licu și-a prezentat, luni, proiectul de management în cadrul interviului pentru funcția de prim-adjunct al procurorului general. El a vorbit în fața comisiei conduse de către ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, despre calitățile sale manageriale, dar și despre acuzațiile că și-a plagiat teza de doctorat. Actualul pprocuror general interimar a spus că nu a fost "nici cel mai bun procuror și nici cel mai bun șef de la începutul carierei sale, dar cu siguranță a evoluat în timp și ca impact al activității. "(...) Și această creștere trebuie avută în vedere și poate că în acest context mulți s-ar fi așteptat să candidez pentru funcția de procuror general. Mi-am pus și eu această problemă. Dar dacă decizia pe care o vedeți astăzi pusă în aplicare este și pentru faptul că nu am vrut să afectez nici măcar conjunctural imaginea instituției pe care o conduc, dar nici imaginea factorilor de decizie în procesul numirii de procuror general”, a spus Bogdan Licu. El a susținut că acuzația de plagiat nu are legătură cu activitatea sa profesională și că este neîntemeiată, fiindu-i adusă de "o parte limitată a presei”."Este vorba despre așa-zisul plagiat al tezei mele de doctorat. (...) Am considerat încă de la început lucrarea de doctorat doar o modalitate de finalizare a unor cursuri de formare continuă într-un domeniu adiacent celui profesional. Nu am solicitat niciodată și nu am obținut vreun grad didactic în învățământul superior, nu am utilizat niciodată acronimul „dr.” de la doctor în vreun înscris oficial, singura mențiune despre obținerea acestui titlu regăsindu-se în CV-ul meu. Nu am intenționat ca prin obținerea titlului să beneficiez de vreun avantaj material. Atât pe parcursul celor trei ani, cât am urmat cursurile Școlii Doctorale, cât și în momentul în care am susținut teza de dectorat cunoșteam faptul că nu voi beneficia de acest spor material. Ca urmare a unor modificări legislative intervenite ulterior și independent de voința mea, am beneficiat de acordarea acestui spor pentru o perioadă foarte scurtă de timp și numai până la intrarea în vigoare a Legii ..

copyright © 2024 mesagerul.ro