Mesagerul.ro

​VIDEO Diplomat american, coborât de pe o scenă de consulul Turciei, în Constanța. Reacția Ambasadei

 ​VIDEO Diplomat american, coborât de pe o scenă de consulul Turciei, în Constanța. Reacția Ambasadei

Adjunctul ambasadorului SUA la București, Abigail Rupp, a fost coborâtă de pe scenă de consulul Turciei la Constanța, în momentul în care se pregătea să rostească un discurs despre libertatea religioasă. „Este regretabil”, spun reprezentanții ambasadei SUA, citați de agenția Mediafax. (sursa imaginilor - Dobrogea TV) Incidentul diplomatic a avut loc la Constanța, în cadrul simpozionului „Săptămâna Nașterii Profetului Muhammed”, eveniment organizat de Muftiatul Cultului Musulman din România, în colaborare cu Atașatul pentru Servicii Religioase și Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța. Prezent la eveniment, adjunctul Ambasadei SUA s-a urcat pe scenă pentru a-și susține discursul, moment în care consulul Turciei la Constanța s-a apropiat și i-a spus că discursul nu este în program. După câteva clipe de confuzie, diplomatul american a mulțumit sălii „pentru ospitalitate” și a coborât de pe scenă. Reprezentanții ambasadei SUA au declarat că „este regretabil faptul că reprezentanții Guvernului turc au obiectat în mod public față de rolul unui înalt reprezentant al SUA”. „Statele Unite ale Americii consideră că libertatea religioasă este un drept universal al omului și stă la baza protecției celorlalte drepturi inalienabile, incluzând libertatea de exprimare și libertatea de întrunire. Susținem libertatea religioasă și de credință &ic..

copyright © 2024 mesagerul.ro