Mesagerul.ro

VIDEO Dr. Monica Stoian, diabetologul artist care inspiră optimism. "Nu vreau să transmit frică, nu ameninț niciodată pacientul că, dacă nu mă ascultă, o să ajungă la insulină sau o să își piardă vederea

 VIDEO Dr. Monica Stoian, diabetologul artist care inspiră optimism. Nu vreau să transmit frică, nu ameninț niciodată pacientul că, dacă nu mă ascultă, o să ajungă la insulină sau o să își piardă vederea

​Viața nu se oprește acolo unde începe diagnosticul de diabet. Orice medic specialist poate prescrie un tratament, dar adevărata provocare este să ajungi la o comunicare cu pacientul cu diabet, astfel încât să își accepte noua situație, pentru ca trebuie să facă unul dintre cele mai grele lucruri: să își schimbe stilul de viață. Trebuie să realizezi că este un om fix ca tine, are o viață, o familie, o muncă, activități, boli cu care o să se întâlnească, supărări, bucurii, spune dr. Monica Stoian. În cadrul campaniei Medicii Schimbării, o cunoaștem astăzi pe dr. Monica Stoian, medic specialist în diabet, nutriție și boli metabolice, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța si MedLife Constanța, care crede că așa cum diabetul se referă la tot organismul, așa și medicul trebuie să se ocupe de întregul omului pe care îl are în fața, nu doar de glicemie, pentru că glicemia, până la urmă, reușește să o aducă unde trebuie. Am dat la facultatea de medicină ca să ajung psihiatru pentru că îmi plăcea foarte mult imaginea psihiatrului din filmele americane și îmi plăcea foarte mult să înțeleg, să ascult poveștile oamenilor. Pe parcursul facultății mi-am dat seama că psihiatria nu e chiar ce îmi imaginam eu și după terminarea facultății drumul a ajuns în zona de diabet. Dar nu cred că e întâmplător, ca diabetolog fac foarte multă psihoterapie pentru că, fiind o boală cronică, oamenii au nevoie să fie ascultați, vor să pună multe întrebări, sunt afectați în viața lor de zi cu zi. Viața nu se oprește acolo unde începe diagnosticul de diabet Diabetul zaharat de tip 2 este o boală cronică, ceea ce însemnă că pacientul va trebui să învețe să trăiască cu el până la sfârșitul zilelor. Tocmai din acest motiv este foarte important ca medicul să îl asculte și să îi răspundă la întrebări. Viața nu se oprește când boala este descoperită, persoana respectivă se întoarce acasă, la familia lui, la locul de muncă, are aceleași preocupări, aceleași îndatoriri, doar că toate acestea se vor desfășura sub povara acestei noi condiții. Medicul trebuie să fie partenerul pacientului, să formeze o echipă pentru că relația nu este una de subordonare. Adică nu suntem în tabere diferite, nu suntem concurenți, nu trebuie să ne mințim reciproc, pacientul să fie ascultător și să declare că a făcut tot ce i-am spus și eu să fiu foarte mulțumită că am primit răspunsul acesta. Trebuie, din contră, să fim cât se poate de sinceri unul cu celălalt pentru că doar așa poți ajunge la un rezultat bun. ”Eu nu vreau să transmit frică, nu ameninț niciodată pacientul că, dacă nu mă ascultă, o să ajungă la insulină, o să i se taie picioarele sau o să își piardă vederea”. Anumiți medici sunt tentați să facă asta, mai ales când pacientul este mai dificil și nu urmează recomandările. Dar amenințarea cu cele mai rele scenarii posibile nu este o soluție pentru că omul din fața noastră se blochează în momentul în care simte teamă, nu mai e receptiv la informații, o să se închidă în el și o să își ascundă abaterile. Din momentul în care simțim frică, nu mai putem să percepem realitatea din jurul nostru așa cum este. O s-o percepem tot timpul deformat, ne vom percepe pe noi deformat. Un om cuprins de frică întotdeauna o să exagereze ce se întâmplă în jurul lui sau o să vadă doar anumite aspecte și pe mine mă interesează ca omul din fața mea să vadă situația în ansamblul ei și să vadă întotdeauna soluțiile și nu problemele. În plus, medicul se va transforma în omul rău, îmbrăcat în halat alb, care țipă când nu asculți de el. Un alt lucru foarte important este ca oamenii diagnosticați cu diabet zaharat de tip 2 să știe că există șanse ca, pe măsură ce evoluează boala, să aibă nevoie de insulină. Dar asta nu înseamnă că au ajuns la capătul drumului, că au greșit și că primesc o pedeapsă, sau că nu mai au șanse. Nu, ci pur și simplu pancreasul nu mai produce insulină, organismului îi lipsește ceva, astfel că va trebui să îi fie adus din exterior. Sigur că sunt lucruri noi pe care trebuie să le învețe, despre insulină, despre modul de administrare, despre controlul pe care trebuie să-l aibă, dar sunt lucruri pe care le învață, pentru ca glicemia să intre în țintele pe care ni le dorim și lucrurile să meargă frumos. ”Nu pot”. Cea mai mare provocare a unui medic este transformarea în ”pot”. Dacă partea de mod de viață și de alimentație va rămâne ca până atunci, doar tratamentul singur nu o să își facă treaba. Și atunci pacientul respectiv de va simți frustrat, se va simți incapabil să ducă la bun sfârșit ceea ce a început. Nu pot să respect acest regim. Nu pot să mă abțin de la ceva dulce. Nu pot să nu mănânc seara, pentru că atunci ajung acasă și toată familia mănâncă. Nu pot să nu mănânc pentru că gătesc pentru familie ceea ce eu nu am voie să consum. Nu pot să nu mănânc, a mai rămas și îmi e milă să arunc mâncarea. Toate aceste ”nu pot”, adunate la un loc, reprezintă cea mai mare provocare a medicului, de care se lovește zi de zi. Adică, sigur pot să respect ceea ce mi-ați spus încercând să fac următoarele lucruri: îmi reduc porțiile, sau mănânc și ceea ce îmi place, dar n-o s-o fac în fiecare zi, o s-o fac într-o cantitate mai mică și cu o frecvență mai mică. Le voi găti și celorlalți, dar poate n-ar fi rău pentru ei să gătim împreună sau să mâncăm împreună ceva sănătos, că până la urmă ceea ce ar trebui să mănânce un diabetic e ceea ce ar trebui să mâncăm toți. Dacă glicemia poate fi ținută sub control cu ajutorul tratamentului, barierele psihice pe care și le pune singur pacientul nu se gestionează atât de ușor. Schimbarea în privința alimentației și modului de viață este dramatică, sau nu, în funcție de stilul de viață pe care îl avea pacientul a..

copyright © 2024 mesagerul.ro