BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

 ​​VIDEO Filipine: Haos în Manila - mii de oameni se grăbes

Haosul a cuprins joi mai multe puncte de vaccinare anti-Covid-19 din Manila, în timp ce mii de filipinezi au venit sperând să primească vaccinul înainte ca metropola să fie din nou închisă pentru două săptămâni.

​​VIDEO Filipine: Haos în Manila - mii de oameni se grăbesc să se vaccineze înainte de închiderea oraşului

Haosul a cuprins joi mai multe puncte de vaccinare anti-Covid-19 din Manila, în timp ce mii de filipinezi au venit sperând să primească vaccinul înainte ca metropola să fie din nou închisă pentru două săptămâni. Restricţiile de circulaţie vor fi reimpuse în capitala Filipinelor, o aglomerare urbană formată din 16 oraşe în care locuiesc 13 milioane de persoane, începând de joi la miezul nopţii, pentru a încerca să încetinească răspândirea variantei Delta a coronavirusului, extrem de infecţioasă, relatează Reuters și Agerpres. Provincia Laguna, aflată în apropiere, şi oraşele Iloilo şi Cagayan de Oro din centrul şi, respectiv, sudul Filipinelor, vor fi, de asemenea, închise, a anunţat purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Harry Roque, deoarece unităţile sanitare sunt copleşite. Maricel Bacay, o casnică în vârstă de 59 de ani, stătea la coadă în faţa unui centru comercial din oraşul Antipolo din Rizal, una dintre aceste provincii învecinate, la ora 3 dimineaţa pentru a încerca să facă vaccinul înaintea mulţimii aşteptate. ''Au apărut ştiri că nu poţi intra în mall-uri sau supermarketuri dacă nu eşti vaccinat'', a declarat Bacay pentru Reuters. Fotografiile de pe reţelele de socializare au arătat oameni îmbrâncindu-se pentru a fi primii la coadă la centrele de vaccinare, ceea ce a determinat intervenţia poliţiei pentru a aplica regulile de distanţare socială. Ofelia Gonzales, în vârstă de 36 de ani, o vânzătoare de produse alimentare din Manila, a ratat termenul limită pentru vaccin, deşi a stat la coadă încă de miercuri seara. „Dacă vor continua să prelungească izolarea, cine va asigura mesele dacă nu putem ieşi”, s-a întrebat ea. Cu aproximativ 1,6 milioane de cazuri de Covid-19 şi peste 28.000 de decese, Filipine are al doilea cel mai grav focar de coronavirus din Asia de Sud-Est, după Indonezia. Doar 10,3 milioane de persoane, adică 9,3% din populaţia de 110 milioane de locuitori a Filipinelor, au fost complet vaccinate. Obiectivul guvernului este de a vaccina până la 70 de milioane de persoane în acest an. Preşedintele filipinez, Rodrigo Duterte, a ameninţat că va aresta persoanele care nu se vaccinează. Luna trecută, el a ordonat liderilor de sate să îi împiedice pe cei din comunităţile lor care refuză să fie vaccinaţi să îşi părăsească locuinţele. Purtătorul său de cuvânt a declarat că persoanele autorizate, inclusiv cele care cumpără bunuri esenţiale, cele care călătoresc din motive medicale şi lucrătorii din prima linie, vor putea circula fără restricţii pe durata blocadei, chiar dacă nu sunt vaccinate. ''Haideţi să nu transformăm vaccinarea în super-proliferare'', a declarat Roque într-un briefing de presă. „Aceasta ar trebui să salveze vieţi, nu să pună în pericol vieţi”. Citește și: Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte îi ameninţă cu închisoarea pe „proștii” care refuză să se vaccineze anti-COVID

copyright © 2021 mesagerul.ro