“Noaptea târziu” înseamnă satiră socială, înseamnă cuvinte, experiență, imaginație. Interviul cu Emi, Cuza și Cucu este un exercițiu de stil despre nevoia de cuvinte, despre nevoia de a gândi prin cuvinte. Este un interviu anti-emoticon, împotriva gândirii automatizate care ne imprimă prejudecăți, ne aruncă în conflicte și anxietate. Reporter: Cum stați cu cuvintele? Câte cuvinte ați tot adunat în viața voastră? Cuza: Mamă. Vorbim despre masa vocabularului. Cred că cuvintele sau aranjarea de cuvinte într-o ordine cât să fie logică sau de cele mai multe ori amuzante e un lucru care ne definește pe noi ca și grup pentru că, Doamne ajută, cu asta ne câștigăm pâinea. Acum vorbind individual cred că cele mai multe cuvinte dintre noi le are Cucu pentru că ele absolvent de Litere și n-ai cum altfel. Următorul cred că sunt eu că am făcut medicină și citeam mult și a trebuit să învăț cuvinte și cel mai slab dintre noi e profesorul de sport. Cucu: El are trei facultăți. Cuza: Da el e "deșteptul" familiei. Am zis-o de foarte multe ori, el este singurul cu două module psiho pedagogice, masterat. Când se pun la masa de Crăciun, îl aplaudă. Dar v-au ajutat la ceva bun aceste cuvinte? Cuza: Într-adevăr cuvintele m-au ajutat pentru că am avut o perioadă în care jucam mima și serios și ne făcusem noi o gașcă foarte tare și trebuia să învățăm minim 20 de neologisme pe care trebuia să le spunem echipei adverse să le mimeze, să fie foarte greu. Deci aici într un mod amuzant m-au ajutat foarte mult cuvintele și realist vorbind cred că e unul dintre cele mai de preț daruri ale noastre ca și grup "Noaptea târziu", de la interacțiunea socială de zi cu zi până la ce facem noi pe internet. Greu să ne gândim fără o masă a vocabularului dezvoltată. E interesant ce spuneți. Astăzi lumea e a emoticoanelor. Cuza: Mie mi se pare foarte tare că au apărut "emoticoane" pentru că într-o oarecare măsură un emoticon reprezintă mai multe cuvinte. Eu de multe ori fac o asociere între ele și emoticoanele mi se par hieroglifele de pe vremea egiptenilor. Mi se pare foarte tare chestia asta. Într-adevăr ne scutesc de foarte multe, de efortul de a tasta, să spunem, dar un emoticon nu poate exprima ce exprimă un cuvânt în adevăratul sens al cuvântului. De ce nu vă strâmbați în emoticoane decât să înșirați atâtea cuvinte? Emi: Da asta doar în mediul virtual se poate, pentru că în interacțiunea om cu om, face to face. Eu sunt old school. Eu folosesc foarte mult cuvintele. Ele eu au o energie. Și eu încă folosesc cuvintele foarte mult față de emoticoane. Cuza: Din punctul meu de vedere un cuvânt nu e lipsit de încărcătură și atunci când spui ceva cuvântul vine clar cu un pachet energetic în spate cum sunt cuvintele astea "te iubesc", "te urăsc", extremele. Fiecare cuvânt are o intenție, fiecare cuvânt are imprimată o anumită energie în el. Cucu: Emoticonul nu are identitate, n-are substanță. Uite un emoji cum ar fi îmbrățișarea. S-a demonstrat științific că îmbrățișarea este un gest foarte puternic și printr-un emoticon nu ai cum să exprimi această energie, nu poți să transmiți celuilalt feelingul ăla pe care tu îl ai. Sunteți old school. Emi: Noi încercăm să ne păstrăm identitatea. Noi oricum de foarte multe ori încurajăm oamenii să interacționeze și real să nu petreacă timp doar virtual, să facă sport. Cuza: Eu nu aș anula nici cuvintele, nici emoticoanele. Mie mi se pare că în 2020 și generația noastră și cei care au venit după noi pot să le împletească foarte bine. Să întărească ceea ce vor să spună în scris mai ales, cu emoticoane. De exemplu, când cineva glumește. Dacă pui un emoticon "râs" din start, îl faci pe celălalt să înțeleagă mai bine, pentru că nu există intonație, nu există mimică facială în scris. Dar chiar asta e greu, nu?!, să împletești cuvintele cu emoticoanele. Tot mai multă lume mimează, uită cuvintele. Gesticulează. Cuza: Mi se par niște gesturi goale. Am întâlnit oameni care în loc "te iubesc" desenează inimioara în aer. Personal cred că niciunul dintre noi nu a făcut-o decât vreodată în mod ironic, dar niciodată nici de drag și nici serios. Nu știu ce să zic. Probabil pleacă dintr-o altă percepție a lucrurilor. Probabil și din comoditate, probabil și dintr-o frică de a spune. Cuvintele te implică. Nu mai vor să se implice. Cuza: Am o teorie. Nici nu știm ce e bine sau rău. Și noi am fost răi pentru generațiile anterioare și de fiecare dată diferența de generații creează un mic conflict sau diferențe de puncte de vedere. Probabil e rău din punctul meu de vedere, al generației mele să nu te implici. Dar pentru generația emoticon o fi bine. Ascult muzica voastră. Uite "Copt de răcit" Implicarea înseamnă satiră, umor, neimplicarea este mai aproape de cinism. Umorul vostru aduce o poveste. Cinismul mai degrabă ne golește de orice poveste. Cuza: La un moment dat un comedian mare din România a spus o chestie foarte tare: Moartea comediei este GIF ul amuzant. Totul redus. Redus la un simplu calup repetitiv care face o mică cioacă. Cucu: După aia au venit vine-urile și tot așa scurtarea video urilor, a esenței și poveștii. Și toate astea au schimbat comportamentele, oamenii au descoperit că nu mai au răbdare să stea să se uite mai mult de două minute. Cuza: Un emoticon este extrem de interpretabil. Un emoticon poate înlocui chiar fraze. Fraze care conțin foarte multe mesaje foarte multe sentimente, care cumva pot să dezvolte o relație. Una e să-i trimiți persoanei de lângă tine, prietenului, iubitei, să-i trimiți un mesaj mai detaliat în care să te justifici, să-i spui ceva omul ăla să rămână. Alta este să pui o față galbenă cu două inimioare. Și de aici el trebuie să interpreteze ce ai vrut sa spui. Ai un sentiment pozitiv, da? Emi: Noi suntem foarte asumați. Pentru că noi cântăm povești trăite de noi sau văzute de noi. Cu emoticoane și cuvintele... Cred că asumarea se face din ce în ce mai greu în ziua de azi. Ce înseamnă să-ți asumi? Emi: Unii nu mai vor experiențe. Asumarea ține de maturitate foarte mult. Și de felul în care ești crescut ca și om. Nu știu se întâmplă ceva. Noi suntem într-un fel. Cuza: Diferența între cuvânt și emoticon, aș face o glumă, mie mi se pare ca diferența dintre oltean și ardelean. Olteanul care merge la cafea și ardeleanul care merge la cafă, la facultă. Aveți "Youtubăr". Aveți bucata cu vânzarea mașinii. Enumerați acolo bolile-rănile unor astfel de excese. Și de fiecare dată, deși sunt atenționări, personajele rămân cu obsesiile lor. Cuza: Cumva noi prin "noaptea târziu" spunem că facem sat..