În urmă cu 20 de ani, pe unul dintre vapoarele de pe Sena, se auzeau, în fiecare zi, sunete de vioară. Erau ritmuri de jazz iar artistul care atrăgea atenția celor veniți la promenadă era Marius Apostol – ajuns la Paris să își încerce norocul. ”Am dat o audiție la ora 12.00, iar seara am început să lucrez.” Așa a început povestea lui Marius Apostol, violonistul care a plecat din țară pentru a-și urma pasiunea. ”Nu cunoșteam pe nimeni. Într-o zi, am urcat pe dealul unde se află Bazilica Sacre Coeur. M-am uitat în jos, apoi l-am întrebat pe Dumnezeu: Doamne, oare voi reuși și eu?” Tata mi-a călcat vioara în picioare. După ce a făcut-o praf, mi-a cumpărat alta! Când vine vorba de bani, pare ușor încurcat. ” Știți, eu nu am făcut muzică pentru a câștiga bani, ci doar pentru plăcerea mea. Dar am avut șansa să îmi cresc copiii și să îmi întrețin familia cu banii obținuți din muzică. Este și o vorbă: Dacă vrei să fii sărac, atunci cântă jazz!” Devine mult mai serios atunci când vorbește despre o altă meserie. ”M-am născut într-o familie de muzicieni, deci nu aș fi putut să fac altceva decât muzică. Eu cânt și muzică lăutărească, de petrecere, de folclor. Am terminat liceul de muzică ”Dinu Lippati”. ”Stiți cum se trăiește într-o casă de muzicieni? Se aude muzică de când te trezești. În plus, se fac multe petreceri”. Râde ca un copil atunci când vorbește despre una dintre cele mai amuzante întâmplări trăite când era mic. ” Când am început să studiez vioara, aveam 5 ani. Taică-miu îmi cumpărase o vioară, nu era foarte scumpă. A aflat de la mama că eu nu studiam deloc și, într-o zi, a luat vioara și a făcut-o praf. Fir-ar a dracului de vioară! A călcat-o în picioare. Apoi, s-a calmat și mi-a cumpărat alta. Tot timpul, tatăl meu a fost foarte serios și puțin mai sever. Nici până în ziua de astăzi nu mi-a zis: Bravo, tată! Cânți foarte frumos. Poate a fost mai bine asta…” Discuția decurge firesc, iar privirea i se înseninează atunci când începe să vorbeacă despre jazzul țigănesc. Nici aici drumul nu a fost ușor, dar a decurs firesc, exact ca destinul său. ”Am întâlnit un foarte cunoscut chitarist – Angelo Debarre, este un nume de referință în jazz manouche – acesta este un fel de jazz țigănesc, în care se folosesc ca instrumente chitara si vioara. Manouches sunt romi francezi, iar noi am creat un stil, în care am adus și o pată de culoare din Europa de Est. Într-un fel, mi-am pus amprenta în fiecare proiect și s-a creat o legătură puternică și foarte apreciată de public. Când fac ceva, românii se gândesc mereu: ce căștigăm noi la treaba asta? Cel mai mult, s-a simțit măgulit atunci când ziarele au scris articole despre el. „Este facinant să citești titluri cum ar fi ”fenomenal violonistul român! E foarte greu de descris în cuvinte...” Atunci când vine vorba despre tră..