Mesagerul.ro

VIDEO Liderul grupării Stat Islamic este mort, a confirmat Donald Trump / Era cel mai căutat om din lume

 VIDEO Liderul grupării Stat Islamic este mort, a confirmat Donald Trump / Era cel mai căutat om din lume

Liderul organizației teroriste Statul Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, a murit, în timpul nopții, după ce și-a detonat vesta cu explozibili pe care o avea asupra sa în timpul unor operațiuni care îl vizau în nord-vestul Siriei și care au fost conduse de către forțele armate ale SUA, a anunțat Donald Trump. Uciderea liderului Statului Islamic reprezintă o victorie majoră a șefului de la Casa Albă care se confruntă cu o anchetă privind punerea sub acuzare, relatează Reuters și AFP. Trump a precizat acest lucru, pentru că informația nu fusese confirmată anterior, iar liderul terorist a mai fost declarat mort în trecut, în mod eronat. Liderul ISIS se refugiase împreună cu cei trei copii într-un tunel săpat special pentru protecția sa. ”Și-a detonat vesta, omorându-se și omorându-și cei trei copii”, a spus Donald Trump. Este mort ”ca un câine”, a spus președintele american în cadrul unui discurs televizat. Baghdadi a fost identificat prin test ADN la 15 minute după ce a murit, a mai precizat președintele SUA. Kurzii au oferit informații care s-au dovedit folositoare pentru raid, potrivit lui Donald Trump care mulțumește Rusiei, Siriei, Turciei și Irakului pentru sprijin. Rusia ”ne-au tratat foarte bine”, deschizând spațiul aerian pentru raid, a adăugat Trump. Potrivit lui Trump, opt elicoptere au fost folosite în timpul operațiunii, iar ușa principală a clădirii în care se afla liderul Statului Islamic era minată. Potrivit lui Trump, niciunul dintre militarii americani implicați în operațiune nu a decedat, în schimb un ”număr mare” de luptători ISIS au murit în timpul raidului american care a dus la moartea lui Baghdadi. Liderul de la Casa Albă a spus că forțele armate ale SUA s-au confruntat cu focuri de armă când s-au apropiat de tunelul în care se afla Abu Bakr al-Baghdadi. Forțele kurde din Siria se așteaptă la represalii din partea grupării Statului Islamic, după ce liderul ISIS a murit. ”Celulele teroriste îl vor răzbuna pe Baghdadi, așa că ne putem aștepta la orice, inclusiv atacuri asupra închisorilor” conduse de forțele kurde în care sunt închiși mii de jihadiști, a spus pentru AFP comandantul Forțelor Democrate Siriene, Mazloum Abdi. Înainte ca moartea liderului ISIS să fie confirmată și ca ma..

copyright © 2024 mesagerul.ro