Mesagerul.ro

VIDEO Ministrul Mediului, către şefii instituţiilor subordonate: M-am săturat să primesc mesaje din care aflu că vă mâncaţi unul pe altul

 VIDEO Ministrul Mediului, către şefii instituţiilor subordonate: M-am săturat să primesc mesaje din care aflu că vă mâncaţi unul pe altul

Ministrul Mediului, Costel Alexe, i-a avertizat, luni, pe șefii instituţiilor aflate în subordinea ministerului că de la 1 ianuarie vor avea în el fie cel mai bun partener, fie un adversar important, dacă nu-şi schimbă atât modul de lucru cu cetățenii, cât şi în interiorul organizaţiilor. El le-a cerut să fie mai eficienți, să comunice mai bine și să își îmbunătățească relațiile de lucru, spunând că s-a săturat să primească mesaje din care să afle că se "mănâncă" unii pe alții. Alexe le-a transmis șefilor din Ministerul Mediului că de la 1 ianuarie vor fi două posibilități: fie vor avea în el cel mai bun partener, fie vor avea "un adversar mare de tot". "Mi se pare firesc să fim mai eficienţi, să ne susţinem unii pe alţii. M-am săturat efectiv să primesc mesaje de la instituţii din subordine din ţară, din acelaşi judeţ, de la colegi din care aflu că vă mâncaţi unul pe altul. Suntem împreună colegi şi dacă noi nu reuşim împreună să rezolvăm toate aceste probleme, cine credeţi că le va rezolva? Personal, nu vreau să ne despărţim de niciun coleg cât sunt eu ministru. Şi eu, ca şi dumneavoastră, am fost angajat al statului român într-o funcţie de execuţie, apoi de conducere şi ştiu ce înseamnă pentru cineva care are de întreţinut o familie să aibă grija zilei de mâine. De asemenea, ştiu şi ce înseamnă pentru cineva care a lucrat cu publicul să-ţi vină o femeie în faţă şi să-i spui cu aroganţă că îi mai lipseşte o hârtie şi să vină mâine. Acel mâine înseamnă pentru acea persoană un drum dus-întors acasă în ce comună sau judeţ, înseamnă nişte bani şi timp, iar timpul nu prea mai are răbdare cu noi. De aceea, cred că trebuie să fim mai eficienţi", a declarat Alexe. El a mai spus că oamenii s-au săturat de birocraţie, iar percepţia lor afectează imaginea instituţiilor cu care aceştia vin în contact, da..

copyright © 2024 mesagerul.ro