Mesagerul.ro

VIDEO NATO împlinește 70 de ani. Întrebarea este: se îneacă sau face valuri?

 VIDEO NATO împlinește 70 de ani. Întrebarea este: se îneacă sau face valuri?

12 state puneau bazele celei mai puternice alianțe militare de după al Doilea Război Mondial, în 1949. Astăzi, la Londra, 29 de lideri ai țărilor membre, se vor reuni într-un summit aniversar, la Londra, pentru a marca 70 de ani de la înființarea organizației. Multe aplauze se vor auzi, se vor îcnhia pahare cu șampanie, întrebarea este: se îneacă sau face valuri? Reuniunea are loc într-un context complicat, după ce președintele Franței Emmanuel Macron a stârnit valuri prin afirmația sa potrivit căreia cea mai de succes alianță din istorie este în ”moarte cerebrală”, în timp ce președintele Turciei i-a transmis să își facă un control medical, poate el însuți este în „moarte cerebrală”. De altfel, Erdogan este cel care a lansat atacuri și la adresa aliaților americani, a amenințat că se va opune planurilor din țările baltice și că achiziționează arme din Rusia. Pe lângă toate astea, președintele american Daonal Trump a fost tot timpul, de la preluarea puterii, unua dintre vocile critice care au pus sub semnul întrebării funcționarea organizației, acuzând constat țările occidentale, și, în special Germania, că nu își îndeplinesc obligațiile ce le revin și nu acordă suficienți bani pentru apărare (2% din PIB), lăsând tot greul pe umerii americanilor. Situația pare mai complicată ca oricând, iar viitorul alianței pare și el puțin incert. “Întrebarea este, în timp ce sărbătorim 70 de ani, facem valuri sărbătorind sau oamenii cred că ne înecăm?”, a spus un diplomat european NATO, potrivit euronews. Twelve Allies founded #NATO in 1949. Today we are 29. Join us in celebrating the 70th Anniversary of our Alliance.#WeAreNATO pic.twitter.com/Kta46HfIRK— NATO (@NATO) April 1, 2019 Regina Elizabeth îi va primi la Palatul Buckingham pe liderii celor 29 de state membre, printre aceștia numărându-se și președintele României, Klaus Iohannis. Însă chiar și gazdele britanice, care vreme de generații au fost cei mai entuziaști suporteri ai alianței transatlantice, sunt acum marcați de profunde dispute interne din cauza interminabilelor controverse legate de divorțul de Uniunea Europeană și de alegerile anticipate care vor avea loc săptămâna viitoare. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a insistat că în ciuda divergențelor care dau marile titluri ale ziarelor alia..

copyright © 2024 mesagerul.ro