Mesagerul.ro

Virusul HPV poate fi identificat în premieră printr-un test făcut acasă. România, țara UE cu cea mai mare mortalitate cauzată de cancerul de col uterin

 Virusul HPV poate fi identificat în premieră printr-un test făcut acasă. România, țara UE cu cea mai mare mortalitate cauzată de cancerul de col uterin

Virusul HPV, care poate declanșa câteva tipuri de cancer, inclusiv cancerul de col uterin, poate fi depistat, în premieră, printr-un test făcut acasă: Easy HPV Test este un test cu autorecoltare de probe la domiciliu, care poate să identifice prezenţa virusului papiloma uman (HPV) cu o precizie de aproape 100%, înainte ca acesta să provoace orice leziuni, prevenind astfel îmbolnăvirea gravă de cancer cauzată de virus. Testul a fost lansat recent în România. Testul atrage atenția asupra celor mai periculoase tipuri de HPV, printre care tipurile 16, 18, 31, 33, 45, 52, 58, respectiv 35, 39, 51, 56, 59, 66 și 68. Infecțiile cu HPV pot declanșa câteva tipuri de cancer: cancer de col uterin, cancer anal, cancer vaginal, cancer de penis sau cancer la gât. Easy HPV Test este rezultatul a 5 ani de cercetare şi dezvoltare, perioadă în care a fost testat într-o serie de studii clinice care au implicat peste 6.000 de femei şi aproape 50 de medici. Potrivit rezultatelor care au fost publicate în prestigiosul International Journal of Cancer, tehnologia poate identifica prezența virusului HPV cu o precizie mai mare decât testul citologic tradițional. Screeningul tradiţional prin examenul citologic Papanicolau are sensibilitate mai scăzută în a depista leziunile precanceroase de grad înalt şi cancerul de col faţă de screeningul cu ADN HPV. "Până acum, testul HPV era posibil doar ca parte a unei examinări ginecologice. Cu Easy HPV Test, recoltarea de probe se desfășoară rapid, în siguranță şi poate fi efectuată și acasă. Comanda se face online, dispozitivul de recoltare este livrat prin curier, într-un ambalaj discret, eșantionul fiind examinat într-un laborator specializat. În final, rezultatul poate fi vizualizat într-un cont online exclusiv protejat cu parolă. Dacă rezultatul este pozitiv, pacienta este îndemnată să consulte un medic ginecolog", declară reprezentanții companiei Neumann Labs, care produce testul. România, pe primul loc în Uniunea Europeană la mortalitatea provocată de cancerul de col uterin România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la mortalitatea provocată de cancerul de col uterin (în jur de 2.000 de decese anual - echivalentul populației unei localități din mediul rural) și locul al doilea, după Bulgaria, la incidența bolii (în țara noastră se înregistrează peste 4.000 de noi cazuri în fiecare an). Cancerul de col uterin este pe locul 2, după cancerul mamar, în ceea ce privește tipurile de cancer ce afectează femeile din România (sursa: Institutul Național de Sănătate Publică). Cancerul de col uterin poate fi depistat și prin testul Babeş-Papanicolau, o investigație medicală simplă, care este gratuită în România, iar medicii recomandă ca toate femeile cu vârsta între 18 şi 64 de ani să facă anual testul. Depistat într-o fază incipientă, cancerul de col uterin poate fi tratat. Numărul mare de cazuri și de decese din țara noastră arată însă că puține românce fac această analiză periodic. Organizația Mondială a Sănătății recomandă campanii de vaccinare a fetelor din grupa de vârstă 11-14 ani, însă sunt țări care au extins vaccinarea și la băieți, care sunt și ei purtători ai virusului (Marea Britanie și Australia) sau care au extins vaccinarea până la vârsta de 45 de ani, atât la femei, cât și la bărbați (Statele Unite ale Americi..

copyright © 2024 mesagerul.ro