BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

 Volodimir Zelenski a vizitat trupele din estul Ucrainei înainte de summitul de la Paris

Volodimir Zelenski a vizitat trupele din estul Ucrainei înainte de summitul de la Paris

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat vineri trupele aflate în regiunea de conflict Doneţk, înainte de un summit care urmează să aibă loc săptămâna viitoare și în cadrul căruia se va întâlni cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează Medi
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat vineri trupele aflate în regiunea de conflict Doneţk, înainte de un summit care urmează să aibă loc săptămâna viitoare și în cadrul căruia se va întâlni cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează Mediafax, citănd site-ul agenției Dpa. Zelenski, care a declarat de mai multe ori că prioritatea sa este să pună capăt conflictului din estul Ucrainei, a lăudat trupele ucrainene, despre care a declarat că reprezintă principalul garant al independenței țării. "Voi și doar voi reprezentanți precondiția libertății, a independenței noastre și a dezvoltării Ucrainei", a declarat Zelenski. Zelenski urmează să se întâlnească luni cu Vladimir Putin, la Paris, în cadrul unui summit care are ca temă centrală rezolvarea conflictului izbucnit în 2014. La summit vor participa de asemenea și cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Emmanuel Macron. Conflictul militar din regiunile Doneţk şi Lugansk, între serviciile de securitate ucrainene şi insurgenţi separatişti proruşi, a izbucnit în 2014, după înlăturarea Administraţiei proruse de la Kiev, şi s-a soldat până în prezent cu aproximativ 13.000 de morţi. Acordul de la Minsk, care prevede încetarea ostilităţilor, a fost încălcat în mod frecvent.

copyright © 2020 mesagerul.ro