BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

webPR: Debutul celei de-a XXVI-a ediții a Festivalului Astra Film, sărbătorit cu săli pline, invitați de renume mondial și proiecții sold-out

 webPR: Debutul celei de-a XXVI-a ediții a Festivalului Astra Film, sărbătorit cu săli pline, invitați de renume mondial și proiecții sold-out

​Astra Film Festival a inaugurat cea de-a XXVI-a ediție cu premiera națională a documentarului ”Funeralii de stat” în regia lui Sergei Loznitsa, în prezența unei largi audiențe formate din invitați speciali români și străini sosiți la Sibiu cu ocazia festivalului. Proiecția de la Filarmonica de Stat Sibiu a fost precedată de evenimentul de înmânare a însemnelor Înaltului Patronaj al Președintelui României directorului fondator Astra Film Sibiu, Dumitru Budrala, și de o discuție cu Emil Hurezeanu, ambasadorul României la Berlin. ”În cei 26 de ani trecuți de la prima ediție a festivalului, pe ecranele Astra Film Sibiu s-au derulat 10% din cele aproximativ 20.000 de filme care s-au înscris pentru selecție. Asta înseamnă că peste 2.000 de regizori și-au expus operele pe ecranele festivalului. Sunt regizori care au căutat să ne aducă povești, istorii, experiențe umane, și care uneori și-au riscat viața pentru a-și realiza filmele. Nava Astra Film a pornit azi dimineață cu programul de suflet al festivalului, Astra Film Junior. E un miracol ce se întâmplă la Sibiu, iar pe cei care susțin că nu mai există interes pentru cultură și educație, îi îndemn să privească spre acest festival”, a declarat Dumitru Budrala, director fondator Astra Film Sibiu. ”Mă bucur că pot fi din nou oaspetele dumneavoastră la Sibiu și felicit performanța extraordinară a organizatorilor de a înscena la Sibiu cel mai interesant festival de film documentar din acest perimetru geografic. Țin să subliniez că este unul dintre puținele festivaluri din România care a rezistat anilor dificili pe care i-am traversat”, a declarat Emil Hurezeanu, ambasadorul României la Berlin. ”Mult succes și viață lungă”, le-a transmis organizatorilor festivalului Președintele României, Klaus Iohannis. ”Suntem onorați să sprijinim astfel de evenimente. Astra Film Festival a devenit parte semnificativă a patrimoniului nostru cultural și face din Sibiu un oraș al superlativelor. Astăzi suntem aici pentru că un tânăr învățător dintr-un sat uitat de lume și-a urmat visul cu pasiune, perseverență și multă muncă. Dumitru Budrala a reuși..

copyright © 2024 mesagerul.ro