BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

webPR: Forumul România Eficientă: Ne petrecem 90% din timp în clădiri, cu impact asupra sănătății. Nu mai avem luxul să amânăm măsurile legate de eficiență energetică în România

 webPR: Forumul România Eficientă: Ne petrecem 90% din timp în clădiri, cu impact asupra sănătății. Nu mai avem luxul să amânăm măsurile legate de eficiență energetică în România

​Eficiența energetică a devenit o prioritate la nivel global, dar și în politicile Comisiei Europene, pe care România are obligația să le implementeze. Măsurile concrete de eficiență energetică nu mai pot fi amânate la nivel național, mai ales în clădiri, unde ne petrecem 90% din timp. Creșterea performanței energetice a acestora va conduce nu doar la reducerea facturilor, ci și la îmbunătățirea sănătății și productivității muncii, datorită unei calități mai bune a aerului interior, au susținut experții prezenți la Forumul România Eficientă, organizat de Energy Policy Group. Unii dintre cei mai cunoscuți specialiști la nivel național și european au dezbătut în cadrul Forumului România Eficientă, organizat ieri în București, beneficiile, dar și dificultățile în implementarea măsurilor de creștere a eficienței energetice, precum gradul redus de informare al populației, dar și problemele clarității legislative și capacității instituționale a autorităților. „Este momentul să punem vorbele în acord cu faptele la noi în țară, pentru că nu cred că mai avem luxul să menținem la un nivel declarativ proiectele și intențiile noastre legate de eficiență energetică. Este timpul să punem la punct instrumente și programe concrete prin care să finanțăm eficiența energetică în România”, a declarat Radu Dudău, director al Energy Policy Group, think-tank specializat în domeniul energiei și coordonator al proiectului România Eficientă. Curs pentru formarea de manageri energetici În cele cinci luni de la demararea proiectului România Eficientă, au fost organizate cursuri de formare pe tema managementului energetic pentru funcționari ai administrației publice locale, cu lectori reputați, pentru clarificarea oportunităților și a instrumentelor disponibile. De asemenea, au avut loc acțiuni de informare și educare publică, dar și realizarea unui amplu sondaj cantitativ al opiniei publice pe tema eficienței energetice. În parteneriat cu UPB și ANRE, va fi organizat un curs pentru formarea de manageri energetici, al căror rol este esențial pentru proiectarea și implementarea măsurilor de eficientizare la nivel local. Beneficiile eficienței energetice se reflectă nu doar în scăderea facturilor, ci și în creșterea confortului și într-un impact mai mic asupra mediului și al consumului de resurse energetice. „Cred că eficiența energetică este foarte importantă, pentru că energia reprezintă fundamentul vieții noastre. Nu putem trăi fără căldură, electricitate, mobilitate. Energia consumată are însă și un impact asupra mediului, deci trebuie să o utilizăm eficient. După cum vedem, generațiile tinere au așteptări foarte exigente de la noi”, a declarat, la rândul său, Christina Verchere, CEO OMV Petrom, sponsorul proiectului România Eficientă. Unul din trei copii trăiește în clădiri nesănătoase În Europa, peste 65 de milioane elevi și aproape 4,5 milioane profesori petrec &ic..

copyright © 2024 mesagerul.ro