Mesagerul.ro

STIRI neamt

Târgu Neamţ: A fost semnat contractul de achiziţie a aparatulu..


Dr. Alexandru Pătraşcu, noul manager interimar al spitalului orăşenesc „Sf. Dimitrie” din Târgu Neamţ ne-a informat că, luni, 6 aprilie a fost semnat cont..

Prefectul George Lazăr aduce noi acuze : ”Ionel Arsene plăte..


Într-o postare pe contul său de socializare, prefectul George Lazăr continuă seria de acuze la adresa lui Ionel Arsene. Tema este aceeași, ipoteticul spital mod..

Ionel Arsene: Nu voi reduce eforturile mele de a susține sănăt..


„Dragi nemțeni, până astăzi, atât timp cât Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț a fost în administrarea Consiliului Județean, m-am ocupat cu toat..

După 10 ani, Aurelian Vasea Șoric, fostul șef al Poliției Nea..


Destituit din poliție, după un scandal care l-a făcut celebru în întreaga țară, Aurelian Vasea Șoric a deschis o acțiune surprinzătoare, prin care cere des..

Klaus Iohannis: “Va fi nevoie de prelungirea stării de urgenț..


Preşedintele României s-a adresat naţiunii luni, 6 aprilie, după şedinţa de evaluare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19. Cea mai importa..

Operatorii economici pot solicita Certificate de Situație de Urg..


Guvernul, prin Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, vine în ajutorul operatorilor economici a căror activitate a fost afectată de răspândirea..

ŞTIRI OFICIALE: 4.057 de persoane confirmate cu COVID-19, în Ne..


4.057 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus) au fost confirmate până astăzi, 6 aprilie, la orele prânzului, potrivit Grupului de Comun..

Dispeceratul ISU – Ambulanță lovit de Covid, 15 pompieri sunt..


Dispeceratul integrat ISU-Ambulanță, care funcționează la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Piatra-Neamț a fost lovit de Covid, odată cu..

PREFECTURA NEAMŢ: “S-au aplicat 151 de sancțiuni, în valoare..


În legătură cu modul de gestionare a situației generate de epidemia de COVID-19 și măsurile dispuse, vă informăm cu următoarele date: Conform raportării pr..

O inițiativă demnă de semnalat: Ghid pentru administrația pub..


În plină criză generată de noul coronavirus asistăm la un prim pas lucid și constructiv în Neamț, făcut să vină în sprijinul administrațiilor locale rur..

Politică și politicieni la vreme de pandemie: Cornel Agăleanu,..


Pentru că viața merge înainte și la momente de criză apare omul în toată splendoarea grandorii sau decăderii sale, vom încerca, cât se poate de des, câte ..

Viața merge înainte: Rezidentul care face voluntariat la Spital..


Rezidentul ortoped, Alexandru Purcel are 29 de ani şi este de loc din Târgu Neamţ. De aproape 1 an de zile face naveta de la Iaşi la spitalul din Târgu Neamţ, ..

Peste 100 de pacienți cu noul virus internați în Spitalul Jude..


Numărul pacienților infectați cu noul virus a ajuns la 102 în Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, astăzi, 5 aprilie, 20 dintre aceștia fiind interna..

Mitropolitul Teofan, în procesiune cu moaștele Cuvioasei Parasc..


Moaștele Cuvioasei Parascheva au fost purtate printr-o procesiune neanunțată, în județul Neamț, astăzi, 5 aprilie, însuși IPS Teofan, mitropolitul Moldovei ..

160 de cazuri de infectare cu COVID-19 în Neamț de la declanșa..


De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.600 de persoane care nu au resp..

PREFECTURA NEAMŢ: Verificări la domiciliile a 1.578 de persoane..


În legătură cu modul de gestionare a situației generate de epidemia de COVID-19 și măsurile dispuse, vă informăm cu următoarele date: Conform raportării pr..

Declarația unui om vindecat de Covid: ”Au fost externați 10 p..


În tot bombardamentul statistic despre cazuri noi și oameni decedați din cauza coronaviruslui, există și vești bune. În județul Neamț există un bărbat car..

Toate unitățile sanitare din județ au trecut în coordonarea M..


Starea de urgență sub care se află România duce la măsuri extreme. Una dintre ele, o Ordonanță de urgență privind întărirea capacității administrative a..

Poartă de decontaminare la Spitalul Județean: Jos pălăria pen..


În acestă după amiază, 4 aprilie, o echipă de specialiști de la SC Dolinex SA montează , o poartă de decontaminare la intrarea în curtea Spitalului Județea..

Medicii de la Spitalul Județean – cazați la Grand Hotel Ceahl..


Pentru a nu-și expune familiile riscului de a se infecta, medicii care lucrează la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț vor fi cazați la Grand Hotel Ceah..

Marcel Vela anunță Ordonanța militară nr. 7..


Sâmbătă, 4 aprilie, Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela a anunțat că a fost adoptată o nouă ordonanță militară, după o ședință de urgență la ca..

Un text de citit: Sărmanii medici eroi..


Demult, în copilărie, credeam că medicii – din moment ce pot să vindece toate bolile – sunt nemuritori și am rămas foarte dezamăgit când am aflat că nu ..

Alte cadre medicale pozitive la noul virus în Spitalul Județean..


În acest moment, mai multe cadre medicale din Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț și Serviciul Județean de Ambulanță Neamț sunt confirmate pozitive l..

PREFECTURA NEAMŢ: “S-au aplicat 71 de sancțiuni contravențio..


În legătură cu modul de gestionare a situației generate de epidemia de COVID-19 și măsurile dispuse, vă informăm cu următoarele date: Conform raportării pr..

Economia în perioada coronavirusului..


Pandemia de COVID-19 a lovit în plin România și toate statele Uniunii Europene. Măsurile necesare pentru a nu supraaglomera spitalele și pentru a limita, pe câ..

Doi medici de la Sanatoriul Bisericani transferați la Spitalul J..


Două doctorițe de la Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani sunt detașate până pe 16 aprilie la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț. Medicul interni..

Horoscop 2-8 aprilie. Viața merge înainte..


Așa cum afirmă și marii maeștri ai omenirii, majoritatea lucrurilor în care credem nu sunt de fapt reale. Și prima minciună în care credem este că nu suntem..

Prefectul George Lazăr acuză: Achiziția spitalului modular cu ..


O nouă postare pe Facebook duce mai departe controversele destul de contondente dinte prefectul de Neamț, George Lazăr și Ionel Arsene, președintele Consiliului..

Ionel Arsene anunţă construirea unui spital mobil..


Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, anunţă, pe pagina proprie de Facebook, iniţiativa construirii unui spital mobil pentru tratarea cazurilo..

A ajuns aparatul de testare și la Piatra Neamț! De săptămâna..


Președintele Consiliului Județean Neamț a anunțat (amănunte aici) că astăzi, 3 aprilie, a ajuns la Piatra Neamț aparatul prin care pot fi testate persoanele ..

copyright © 2020 mesagerul.ro