Mesagerul.ro

ANUL SPORTIV 2020  Ceva fotbal, puţin rugby şi 4 pierderi grele

ANUL SPORTIV 2020 Ceva fotbal, puţin rugby şi 4 pierderi grele

În 2020, sportul s-a desfăşurat în conformitate cu situaţia epidemiologică… Adică, aproape deloc! Tocmai de aceea, puţinele competiţii care au avut loc merită

În 2020, sportul s-a desfăşurat în conformitate cu situaţia epidemiologică… Adică, aproape deloc! Tocmai de aceea, puţinele competiţii care au avut loc merită amintite, pentru a scoate în evidenţă meritele unor oameni, care şi-au riscat, până la urmă, sănătatea pe altarul sportului.

Trei competiţii pentru “Mâtzele Negre”

În anul în care au serbat 29 de ani de la înfiinţare, tinerele jucătoare ale clubului Venus Piatra-Neamţ au participat la o seamă de competiţii, poate mai puţine decât în alte sezoane, dar cu aceleaşi succese, care le-au adus recunoaşterea naţională. Rememorăm participările la Memorialul “Ioan Costea”, pe 1 august, la Târgu Mureş, la Cupa oraşului Arad, pe 4 octombrie şi la Memorialul “Cristi Breb şi Chester Williams”, de la Timişoara, pe 28 august.

-->

copyright © 2021 mesagerul.ro