A fost inaugurat noul corp central al Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” din Târgu Neamţ

A fost inaugurat noul corp central al Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” din Târgu Neamţ

Luni, 13 ianuarie, a fost inaugurat noul corp central al Colegiului Naţional Ştefan cel Mare din Târgu Neamţ, după ce a fost modernizat şi reabilitat. Modernizarea

Luni, 13 ianuarie, a fost inaugurat noul corp central al Colegiului Naţional Ştefan cel Mare din Târgu Neamţ, după ce a fost modernizat şi reabilitat.

Modernizarea şi reabilitarea a costat 2.6 milioane lei șo s-a realizat prin PNDL II, cu o contribuție de peste 200 mii lei de la  bugetul local. Practic, au fost schimbate toate instalațiile, au fost reparate șarpanta, s-a schimbat tâmplăria, laboratoarele au fost dotate cu echipamente moderne, au fost achiziționate computere și video-proiectoare, iar mobilierul școlar a fost schimbat.

La eveniment au participat profesori, în frunte cu directorul Adina Margine, elevi, primarul Daniel Harpa, viceprimarul Vasile Apopei şi city-managerul Geanina Fedeleş. Slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de preoţi condus de părintele Neculai Axentioi, protopopul de Târgu Neamţ.