Mesagerul.ro

Echipa României pe podiumul Olimpiadei Internaționale de Astronomie de la Piatra Neamț

Echipa României pe podiumul Olimpiadei Internaționale de Astronomie de la Piatra Neamț

Toți cei 7 elevi ai echipei României au urcat pe podiumul Olimpiadei Internaționale de Astronomie, desfășurată săptămâna aceasta la Piatra Neamț. Festivitatea

Toți cei 7 elevi ai echipei României au urcat pe podiumul Olimpiadei Internaționale de Astronomie, desfășurată săptămâna aceasta la Piatra Neamț. Festivitatea de premiere a avut loc în seara de 26 octombrie în cadrul unui spectacol găzduit la Teatrul Tineretului. Medalie de bronz a câștigat Flavia Cristina Pascal, în clasa a X-a la Colegiul Național „Petru Rareș” Piatra Neamț. Un rezultat foarte bun, pentru prima ei participare la o competiție de acest nivel, care o ambiționează și mai mult: „Mă simt mulțumită de mine, dar simt că puteam mai mult. Este un rezultat care pe mine nu mă mulțumește, nu că voiam neapărat mai mult, dar simt că puteam mai mult. Probele au fost destul de grele, cea teoretică mi s-a părut mai grea, au fost cinci probleme, cred că asta a fost proba care m-a tras în jos. Dar, mă voi pregăti în continuare și sper într-un rezultat mult mai bun”.

Medalii de argint au câșt

copyright © 2019 mesagerul.ro